Ponta: Băsescu va sta la aceeași masă cu premierul ungar; e o bună ocazie să lămurească lucrurile



Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că președintele Traian Băsescu va sta, în cursul zilei, la Consiliul European, la aceeași masă cu primul-ministru ungar, el opinând că este o bună ocazie pentru ca cei doi oficiali să lămurească lucrurile legate de scandalul diplomatic.
„Sunt convins că azi la Consiliul European, unde președintele țării va sta practic la aceeași masă a Consiliului European cu primul-ministru maghiar, e o ocazie foarte bună ca să lămurească lucrurile”, a spus Ponta.
Ponta a spus că el, în calitate de premier, nu va discuta cu omologul său ungar pe tema aceasta și că nu îl interesează opinia acestuia referitoare la acest subiect.
Întrebat dacă va discuta problema steagurilor cu omologul său din Ungaria, Ponta a răspuns: „Nu. Problemele de legislație internă și de respectare a minorităților în România sunt problemele noastre. Nu are nicio treabă primul-ministru maghiar cu chestia asta și nu mă intersează opiniile lui pe această temă”.
Ponta a spus că, din punctul său de vedere, nu este o problemă în România.
„Eu am văzut multe din pozițiile minorității maghiare de ieri. Au fost poziții echilibrate și raționale. Cred că această provocare are legătură cu alegerile și cu situația politică din Ungaria și nu-mi face deloc plăcere și mi se pare incorect ca România să fie folosită ca subiect în alegeri interne din țara vecină”, a spus Ponta.