Președintele Traian Băsescu a comunicat Guvernului că va respinge Legea proiectului de buget și va sesiza Curtea Constituțională, iar rugămintea Guvernului a fost ca procedura să fie derulată într-un termen rezonabil, dar președintele nu a spus „nici da, nici nu”, a declarat premierul Ponta.
Președintele Traian Băsescu nu și-a schimbat poziția față de proiectul de buget, care a fost extrem de inflexibilă, iar singura rugăminte a Guvernului a fost, în aceste condiții, să nu tergiverseze excesiv de mult aprobarea bugetului.
„Președintele Băsescu va respinge legea, va sesiza CC, rugămintea mea a fost să le facă într-un termen rezonabil, să avem bugetul la 1 ianuarie, nu mi-a garantat nici că da, nici că nu”, a spus premierul, pe holul Parlamentului.
Ponta a fost întrebat care a fost poziția președintelui în privința memorandumului cu FMI și CE.
„A spus că nu-l semnează (…) vestea bună pe care mi-a dat-o ministrul Voinea este că a discutat la Comisia Europeană și dacă avem bugetul votat în condițiile pe care le-am discutat cu CE, atunci vom primi în continuare acel pop-up de 10%, deci nu vom pierde 30 și ceva de milioane de euro pe lună. Cu atât mai mult trebuie să votăm cât mai repede bugetul, ca să existe acest pericol nici măcar pentru luna ianuarie. Deci, dacă avem bugetul votat, așa cum l-am negociat cu reprezentantul CE, nu contează că nu e semnat memorandumul cu FMI”, a declarat Ponta.
Potrivit acestuia, „președintele vrea să șicaneze foarte mult”.
„Poziția președintelui a fost extrem de inflexibilă”, a spus Ponta.
Premierul a precizat că acordul de colaborare instituțională cu șeful statului rămâne suspendat.
„Nu se ocupă președintele țării – și ăsta e un lucru pe care l-am reiterat și cu care președintele, culmea, a și fost de acord – politica fiscal-bugetară e responsabilitatea Guvernului și, evident, a Parlamentului, care acceptă sau nu bugetul (…) Aici la buget lucrurile sunt foarte clare, ori noi, ori el. Nu poate el să ne facă bugetul nouă, pe voturile noastre și pe programul nostru politic”, a mai afirmat Ponta.
Întrebat care vor fi următorii pași, Ponta a răspuns: „Parlamentul urmează să dea votul asupra Bugetului, se trimite la președinte, președintele m-a asigurat că îl retrimite, deci dânsul nu e de acord de principiu. Îl votăm încă o dată, îl trimitem președintelui”.
Ponta a spus că Băsescu i-a transmis că va contesta bugetul și la Curtea Constituțională.
„Probabil că îl va contesta și la Curtea Constituțională, deși l-am întrebat pe președinte «Credeți că puteți contesta la Curte o acciză?», «Nu – zice – asta nu, dar găsim altceva», «Bine, e în regulă, contestați și la Curtea Constituțională». Și, după ce se contestă și la Curtea Constituțională, după aceea va trebui să-l promulge”, a spus Ponta.
El a precizat că l-a rugat pe șeful statului ca „această joacă” să se desfășoare doar pe parcursul lunii decembrie, astfel încât Bugetul să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2014.
„Rugămintea mea la președinte a fost ca toată această joacă, așa, doar de șicanare, dacă poate totuși să se desfășoare pe parcursul lunii decembrie și la 1 ianuarie să avem Bugetul. Ar fi spre binele oamenilor, pentru că, până la urmă, ce vină au oamenii că președintele vrea să ne dea nouă lecții? Chiar nu au nicio vină oamenii”, a spus Ponta.
El a mai arătat că guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a avut o poziție echilibrată în cadrul discuțiilor, deși a admis că există în acest moment o presiune pe cursul de schimb.
„BNR a avut o poziție echilibrată și neimplicată. BNR nu este implicată în construcția bugetului. Domnia sa (guvernatorul Mugur Isărescu, n.r.) a spus că există în acest moment presiune pe cursul de schimb”, a precizat Ponta.
El a menționat că dacă începe anul 2014 fără ca bugetul să fie adoptat, atunci va exista o mare frustrare și nemulțumire îndrepțită a oamenilor, respectiv a pensionarilor, a celor cu salarii minime, a medicilor rezidenți, a profesorilor, agricultorilor, precum și a celor cu hotărâri judecătorești.
Ponta a spus că la Cotroceni nu s-a discutat despre Comisia de anchetă privind terenurile din Călărași.
„Nu era un cadru potrivit și nu s-a discutat absolut deloc despre Comisia de anchetă. Era guvernatorul acolo, eram o mulțime de oameni, nu a invocat nimeni. Dar eu înțeleg care este supărarea președintelui și oricum nici nu aveam vreun mandat să discut cu domnia sa că dacă ne promulgă bugetul nu mai facem Comisia. Nu cred că se putea negocia așa ceva”, a spus Ponta.