Ponta apreciază că Armata a rămas în afara dezbaterilor politice și asigură că bugetul va crește



Premierul Victor Ponta a transmis reprezentanților Ministerului Apărării că apreciază faptul că au rămas întotodeauna în afara dezbaterilor politice și i-a asigurat că, până în 2016, bugetul Apărării va crește constant, anul 2013 fiind primul după șase ani în care acest buget este „puțin pe plus”.
„Am asigurat reprezentanții Armatei Române că în perioada următoare – anul acesta, după șase ani în care bugetul Apărării a scăzut în mod constant, este primul an în care ne aflăm puțin pe plus, cu foarte puțin – un mesaj pe care intenționez să îl păstrăm până în 2016, cu o creștere constantă a bugetului”, a spus Ponta, după ce a participat, luni, la prezentarea raportului de activitate pe 2012 al Ministerului Apărării Naționale.
El a adăugat că a apreciat și apreciază în continuare faptul că armata a rămas întotodeauna în afara dezbaterilor politice.