Premierul desemnat Victor Ponta a anunțat, luni, în plenul Parlamentului, că a cerut specialiștilor din Ministerul Finanțelor să propună în ședința de marți a Guvernului o soluție prin care banii acordați de fostul Guvern către primăriile PDL să fie recuperați și folosiți la salarii și pensii.
El a amintit că a criticat în numeroase rânduri modul în care Guvernul Ungureanu a cheltuit „ilegal și ilegitim” 170 milioane euro din Fondul de rezervă, pentru a finanța campania electorală a unor aleși locali PDL.
„Mă angajez ca Fondul de rezervă să nu mai fie folosit niciodată pe criterii politice, pentru campanii electorale, ci doar conform legii, pentru situații cu adevărat de urgență. Mai mult, am solicitat specialiștilor din Ministerul Finanțelor ca mâine (marți-n.r.), printr-un act normativ, să încercăm să recuperăm acei bani, de 170 milioane euro, și să-i folosim acolo unde avem cu adevărat nevoie, la reîntregirea pensiilor și a salariilor”, a spus Ponta.
Premierul desemnat a anunțat totodată că va propune în prima ședință a Guvernului, care urmează să aibă loc marți, un act normativ pentru restituirea sumelor reținute ilegal pensionarilor pentru CASS.
La începutul lunii aprilie, prin hotărâre, Guvernul a alocat primăriilor fonduri totale de 648 milioane lei (echivalent a 148 milioane euro), din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului, cei mai mulți bani fiind acordați primăriilor PDL.
Boc: Bugetul local are autonomie și nu poate fi afectat, nu știu despre ce bani vorbește Ponta
Fostul premier Emil Boc, președinte PDL, a declarat, luni, comentând afirmația lui Victor Ponta privind recuperarea și folosirea banilor acordați de fostul Guvern către primăriile PDL pentru salarii și pensii, că bugetul local este independent și nu poate fi afectat.
„Eu nu știu la ce bani se referă, că banii au fost alocați de guvernul Ungureanu pe baza proiectelor propuse de către ministrul Administrației și Internelor. Deci nu există bani politici, există resurse alocate de guvernul Ungureanu pe baza propunerilor venite de la ministerele de resort. Dacă faceți o evidență a alocărilor financiare din 2007 încoace, veți vedea că USL are cu cel puțin 50% mai mulți bani decât primarii PDL”, a explicat Boc.
Întrebat dacă, legal, ar exista vreo posibilitate ca acești bani să fie luați din bugetele locale, președintele PDL a replicat că bugetul local are autonomie și nu poate fi afectat.
„Din moment ce bugetul local e independent, are autonomie și nu poate fi afectat. Resurse financiare de altă natură care să facă obiectul unei asemenea decizii nu știu, dar sunt convins că prim-ministrul vă va da toate detaliile necesare. Din datele pe care le am, guvernul Ungureanu a făcut alocări în funcție de nevoile și necesitățile comunităților locale, pe baza propunerilor prefecturilor și în urma aprobării în ședințe de Guvern”, a arătat democrat-liberalul.