Premierul Victor Ponta a anunțat că se va întâlni, la Casa Albă, cu vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, pentru o discuție în care va reafirma Parteneriatul strategic politic și militar și va aborda perspectivele acestui parteneriat, precum și includerea României în Visa Waiver.
Premierul a precizat totodată că, în vizita programată pentru săptămâna viitoare, se va întâlni și cu președintele Băncii Mondiale și reprezentanți ai companiilor Motorola, Exxon, Chevron, IBM și Hewlett-Packard, pentru discuții privind proiecte de investiții în energie, IT, industria de utilaje și tehnologii moderne.
Șeful Guvernului a arătat că nu a solicitat o întrevedere cu președintele american Barack Obama.
Ponta a confirmat, joi seara, că va efectua, săptămâna viitoare, o vizită în Statele Unite ale Americii, arătând că aceasta a fost programată demult, dar a existat o perioadă incertă, din cauza crizei politice de la Washington.