Premierul Victor Ponta a anunțat că se va prezenta, miercuri, în fața Parlamentului, pentru a prezenta răspunsul transmis Comisiei Europene în urma celor 11 întrebări primite din partea președintelui CE, Jose Manuel Barroso.
„Ieri, am răspuns la 11 întrebări pe care președintele Comisiei Europene le avea la adresa României, am transmis deja răspunsurile și, de altfel, înțeleg că mâine voi prezenta aceste răspunsuri și în fața Parlamentului, un lucru care este absolut normal. Consider că păstrarea unui tip de monitorizare pe justiție este un lucru util și necesar, mai ales că este vorba de raportul pe ultimii cinci ani: asta este justiția după 4 ani și 10 luni cu domnul Băsescu și două luni cu noi aflați la guvernare și Băsescu președinte. Ceea ce sunt absolut convins- și o să spun și mâine în fața Parlamentului – este că trebuie să îndeplinim în continuare condițiile cerute de Comisia Europeană, dar cel mai important lucru este să facem un sistem de justiție benefic românilor. Marea noastră problemă nu este Comisia Europeană, ci că românii nu au încredere în justiție, că procesele durează prea mult, sunt hotărâri care denotă o practică neunitară, avem în continuare mari probleme de infrastructură, cu numărul de dosare pentru fiecare judecător”, a spus Ponta.
Biroul Permanent al Camerei Deputaților a respins, miercuri, cererea grupului PDL ca premierul Victor Ponta să informeze plenul Camerei în legătură cu cele 11 puncte discutate la Comisia Europeană, președintele Camerei, Valeriu Zgonea, precizând că cererea era neregulamentară.
Liderul grupului PDL, Mircea Toader, a declarat că a cerut în ședința Biroului Permanent ca primul ministru Victor Ponta să informeze plenul Camerei în legătură cu cele 11 puncte pe care acesta le-a discutat la Comisia Europeană și modul în care le va soluționa, iar această solicitare a fost respinsă.
Toader a spus că solicitarea a fost respinsă pe motiv că „nu e bine, că trebuie aprobată și de cealaltă Cameră”.
Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a susținut, la rândul său, că liderul grupului PDL este „obișnuit cu un mod haiducesc de a conduce Camera și a introdus o cerere pe ordinea de zi care nu este regulamentară”.
El a spus că i-a solicitat liderului PDL să spună care este articolul din Regulament în baza căreia poate fi chemat Victor Ponta pe această temă și a rămas ca PDL să reformuleze această cerere.
Zgonea a arătat că PDL poate să prezinte această cerere primului ministru.
Comisia Europeană recomandă ca Guvernul și instituțiile cheie din România să își demonstreze angajamentul față de pietrele de temelie indispensabile ale statului de drept și independenței justiției, printr-o serie de „pași urgenți”, conform proiectului raportului CE privind MCV obținut de MEDIAFAX.
„Cel mai important pas pe care vor trebui să îl facă Guvernul și instituțiile cheie din România va fi să își demonstreze angajamentul față de pietrele de temelie indispensabile ale statului de drept și independenței justiției. Aceasta necesită un număr de pași urgenți pe care vor trebui să îi facă Guvernul și Parlamentul”, se arată în proiectul raportului, obținut de MEDIAFAX și care urmează să fie dezbătut și aprobat miercuri de Comisia Europeană.
Conform proiectului, CE face o serie de recomandări care vor rezuma reformele specifice de care este nevoie pentru a se menține progresul înregistrat sub MCV.
În plus, Comisia Europeană ar putea adopta în acest an un nou raport MCV privind România care să analizeze dacă îngrijorările legate de respectarea statului de drept și independența justiției au primit răspuns adecvat, precum și dacă este respectată separația puterilor în stat.
„Având în vedere incertitudinile actuale, Comisia va adopta un nou raport în cadrul MCV privind România până la sfârșitul anului 2012. În acest raport se va constata dacă îngrijorările exprimate privind respectarea statului de drept și independența sistemului judiciar au primit răspuns adecvat și dacă respectarea principiului democratic al separării puterilor în stat a fost restabilită. Comisia va monitoriza progresele cu atenție, prin intermediul unor misiuni regulate, dar și printr-un dialog strâns cu autoritățile din România și din statele membre”, se arată în proiectul raportului.
MCV a fost instituit în 2007, la momentul aderării României la UE, ca instrument care să asigure monitorizarea continuării reformelor în domeniul justiției și combaterii corupției. Anual, Comisia a prezentat un raport în luna iulie, care era precedat de un raport intermediar în februarie. În acest an, a fost prezentat raportul intermediar din februarie, iar miercuri urmează să fie adoptat și dat publicității raportul anual. În aceste condiții, o eventuală decizie a CE de a adopta un nou raport în acest an ar fi o premieră.
Comisia Europeană va definitiva miercuri dimineață textul raportului privind Mecanismul de Cooperare și Verificare pe Justiție referitor la România, după ce va fi analizat punct cu punct răspunsul Guvernului de la București referitor la cele 11 probleme.
Premierul Victor Ponta a declarat luni seară pentru MEDIAFAX că a transmis Comisiei Europene luni, în jurul orei 17.00, răspunsul la solicitările adresate de președintele Comisiei, Jose Manuel Barroso, și că vineri a fost transmis oficialilor europeni doar un draft cu răspunsurile solicitate.
El a precizat că răspunsul oficial a fost transmis la Bruxelles luni, în jurul orei 17.00, înaintea întâlnirii cu președintele interimar Crin Antonescu. Premierul a arătat totodată că a mai răspuns întrebărilor oficialilor europeni și vineri, prin intermediul unui draft.