Premierul Victor Ponta a anunțat că va înainta Președinției propunerea de numire a Ecaterinei Andronescu în postul de ministru al Educației, în condițiile în care interimatul lui Liviu Pop la conducerea ministerului expiră.
Întrebat de jurnaliști ce decizie va lua în cazul unei eventuale incompatibilități a Ecaterinei Andronescu legat de postul de ministru, Ponta a răspuns că aceasta va părăsi postul de ministru dacă va exista o hotărâre definitivă de condamnare.
„Știu că nu s-a redactat hotărârea și că urmează să se judece în recurs. Când există o hotărâre definitivă, la fel ca și în cazul ministrului Culturii, Mircea Diaconu, dacă este de achitare, rămâne, dacă este de condamnare, părăsesște funcția”, a spus Ponta.
Inspectorii de integritate au mai constatat că din 2004 Andronescu este rector la UPB, din 19 decembrie 2008 senator, iar în prezent exercită funcția de vicepreședinte al Partidului Social Democrat.
Liviu Pop a declarat că vineri predă mandatul de ministrul al Educației, întrucât îi expiră interimatul.
El a spus că nu a avut nicio discuție cu premierul Victor Ponta privind numirea unui titular la Ministerul Educației
Premierul Victor Ponta declara, în 25 iunie, că va face numirea la Ministerul Educației „zilele acestea”, el arătând că dorește să discute cu ministrul interimar Liviu Pop și cu Ecaterina Andronescu despre stadiul procedurilor referitoare la bacalaureat și la testele naționale.
Primul ministru anunța recent că după o discuție cu Ecaterina Andronescu și cu Liviu Pop, va trimite în scris președintelui propunerea ca aceasta să preia portofoliul Educației.
„Doamna Andronescu este propunerea noastră pentru funcția de ministru al Educației. Cele 45 de zile de interimat ale ministrului Pop expiră pe 30 iunie. Din punctul meu de vedere, domnul Pop a făcut o muncă extraordinară într-o perioadă foarte grea, examene de bacalaureat în special. Aștept de la domnia sa să finalizeze toate procedurile, în așa fel încât când îi predă doamnei Andronescu mandatul să nu apară iarăși o problemă de coordonare. Decizia este luată”, a spus Victor Ponta.
Liviu Popa a fost numit interimar la conducerea Ministerului Educației în 15 mai, după ce Ioan Mang și-a dat demisia în urma acuzațiilor de plagiat.