Ministerul de Externe a transmis, ieri, la Comisia Europeană componența delegației României pentru reuniunea Consiliului European de la finele lunii iunie, care îi include doar pe primul-ministru, ministrul Afacerilor Externe și ministrul Afacerilor Europene, nu și pe președintele Traian Băsescu
„Astăzi (n.r. – ieri), Ministerul de Externe a transmis la Bruxelles, la Comisia Europeană, componența delegației României și mandatul delegației. Am primit tot astăzi agenda finală a reuniunii de pe 28-29 iunie și pot să confirm că punctele aflate pe ordinea de zi a Consiliului European sunt reprezemtate de situația economică și socială din acest moment în Europa și Mecanismul Financiar Multianual 2014-2020, adică exact subiectul pe care l-am dezbătut la București împreună cu președintele Barroso și alți nouă prim-miniștri”, a spus premierul Victor Ponta.
Întrebat de jurnaliști dacă delegația României anunțată la CE îl include și pe președintele Traian Băsescu, Ponta a răspuns: „Componența este primul-ministru, ministrul Afacerilor Externe și ministrul Afacerilor Europene”.
El a precizat totodată că vrea să aibă o nouă discuție cu șeful statului pe această temă.
Premierul a declarat, marți dimineață, că încrederea dintre el și președintele Traian Băsescu este zero, el precizând că va mai avea o întâlnire formală cu șeful statului și că, dacă nu se va ajunge la o soluție agreată, atunci va merge el și la Consiliul European și la reuniunea PES.
Ponta a spus că are rost să se mai vadă cu președintele pe tema reprezentărării la Consiliul European, dar a menționat că această întrevedere va fi una formală.
Întrebat ce va face dacă nici președintele nu renunță la prezența sa la Consiliul European, Ponta a spus: „Atunci voi merge eu”.
Președintele și premierul au avut săptămâna trecută o discuție privind nivelul de reprezentare a României la următorul Consiliu European, dar nu au ajuns la un acord, ambii dorind să participe la reuniunea CE.
Ponta anunță că Bruxelles-ul a fost informat despre delegația la CE, Băsescu nu este pe listă
