Copreședinții USL Victor Ponta (PSD), Crin Antonescu (PNL) și Daniel Constantin (PC) au fost prezenți sâmbătă la un miting de susținere a candidaților social-liberali la alegerile parlamentare din 9 decembrie, organizat în sala mare a Casei de Cultură din municipiul Suceava, în fața a peste 1.000 de membri și simpatizanți USL. Alături de tripleta USL s-au aflat și alți lideri de marcă ai PSD și PNL, precum Liviu Dragnea, Marian Oprișan, Radu Stroe, Cristian Adomniței, Gheorghe Nechita, Relu Fenechiu. Pe scena Casei de Cultură din Suceava au mai fost prezenți și liderii USL Suceava, Cătălin Nechifor, Alexandru Băișanu și Paul Rusu, precum și toți candidații Uniunii Social Liberale la alegerile parlamentare din data de 9 decembrie 2012.
În deschiderea mitingului electoral, liderul PSD Suceava a ținut să le mulțumească tuturor celor prezenți că au fost alături de USL la alegerile locale și că au produs schimbarea și la Suceava. „Mă uit în sală și îmi aduc aminte de ceea ce vă spuneam acum câțiva ani. Vă spuneam că împreună putem să devenim din nou primii. Și am făcut-o, chiar dacă atunci nu credeau foarte mulți și nu credeau în primul rând ei, cei de la PDL, care se credeau pe vecie, care credeau de la începutul și până la sfârșitul lumii că vor stăpâni România. Și dumneavoastră ați avut puterea alături de noi și am câștigat, și am făcut schimbarea și la Suceava”.
La rândul său, președintele PNL Suceava, Alexandru Băișanu, a ținut să precizeze că vremea imperiului politic de carton al lui Traian Băsescu a luat sfârșit. „Ne-am săturat să vedem cum un individ ne povestește de cât de multe sacrificii face pentru România, iar când se duce la Bruxelles, se duce în genunchi și lasă România la voia întâmplării”, a declarat Băișanu. El le-a transmis celor prezenți că viitorii parlamentari USL au o mare responsabilitate, aceea de a duce în Parlament „proiectele dumneavoastră, necazurile și visurile dumnevoastră. Și după patru ani să ne întâlnim demni față în față”.
Ponta: „Să nu uităm de ce nu i-a vrut lumea pe cei de la PDL”
În discursul său, liderul PSD, Victor Ponta, a ținut să le transmită celor prezenți că a fost în Suceava și în vremuri mai grele pentru USL, „atunci când Bucovina părea cotropită de fluturi”. „Se pare că din această vară fluturii au plecat și de aici, din Suceava, și din Botoșani”, a spus Victor Ponta. El a ținut să le transmită candidaților USL la alegerile parlamentare, dar și membrilor PSD, PNL și PC, că nu trebuie să uite niciodată de ce populația României nu îi mai vrea pe cei de la PDL. „Să nu uităm de ce nu i-a vrut lumea pe cei de la PDL. Au furat, au mințit și și-au bătut joc de oameni. Asta înseamnă că niciodată nu trebuie să facem ca ei, pentru că o să aveți soarta lor. Trebuie să le spunem oamenilor adevărul, să spunem ce putem să facem cu adevărat, să nu promitem ceea ce nu putem face și să le aducem aminte oamenilor că pedelistul își schimbă culoarea, dar năravul ba”, a declarat liderul PSD.
El i-a rugat pe simpatizanții USL să înțeleagă cât de importantă este victoria la aceste alegeri parlamentare. Victor Ponta le-a transmis celor prezenți că medicul Tiberius Brădățan „îl va opera” pe Gheorghe Flutur, contracandidatul său, „pentru a-i scoate afacerile din cap”, precizând că acesta „va fi mai slăbit după această operație, dar se va simți mai bine”. Liderul USL a arătat că în ultima perioadă vede din ce în ce mai multe acuze venite din partea lui Gheorghe Flutur, printre care și faptul că Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare (ITRSV) Suceava a fost desființat și că va fi mutat de la Suceava. „Ce a mai spus Flutur? Că luăm pădurile și le ducem la Iași. Pădurile pe care nu le-a tăiat încă Flutur vor rămâne la Suceava și trebuie folosite în primul rând cu grijă pentru generațiile viitoare și pe urmă pentru dezvoltarea Sucevei”, a declarat Ponta.
El a adăugat că în timp ce USL și-a propus și va face o Românie puternică, cei de la PDL continuă și vor continua „să mintă, să mai mai fure câte ceva, adică ceea ce au făcut și până acum”. Nu în ultimul rând, Ponta a arătat că „dincolo de Gheorghe Flutur și Traian Băsescu”, USL va câștiga alegerile parlamentare din data de 9 decembrie 2012. „USL va avea încrederea oamenilor, dar cel mai important este să se gândească și să vă prezinte dumneavoastră cum vedem o Românie puternică. Sunt două lucruri importante care trebuie să fie făcute în viitor. Trebuie să facem dreptate până la capăt. Nu doar că i-am scos din funcții. Trebuie să răspundă pentru toate relele pe care le-au făcut. Și trebuie să facem o Românie puternică. România Puternică nu există decât cu fiecare județ în parte, puternic, cu Suceava puternică, cu Botoșaniul, cu Iașiul, cu toată această zonă care a dat atât de multe României și Europei și care are dreptul să primească mult mai mult. Vă mulțumesc pentru tot ceea ce ați făcut și vă rog să-i sprijiniți pe toți candidații noștri”, a încheiat Victor Ponta.
Crin Antonescu: Trebuie să avem o majoritate copleșitoare
La rândul său, președintele PNL, Crin Antonescu, a ținut să declare că una dintre bătăliile importante pe care USL le-a câștigat anul acesta a fost cea de la alegerile locale, „bătălie câștigată strălucit”, și l-a felicitat pe Cătălin Nechifor pentru victoria de la Consiliul Județean și pentru „eliberarea Bucovinei”. Crin Antonescu a precizat că USL a câștigat și bătălia referendumului. „În termeni democratici, această bătălie a fost câștigată, pentru că niciodată 7,4 milioane de oameni nu au mai votat în România pentru un proiect și pentru o idee”, a spus Antonescu.
El a adăugat că USL mai are trei mari bătălii, prima dintre acestea fiind cea de la alegerile parlamentare, apoi cea prin care trebuie să se asigure că voința alegătorilor va fi respectată și, nu în ultimul rând, bătălia prin care urmează să fie realizate proiectele USL și punerea în practică a ceea ce așteaptă populația de la această alianță. „Bătălia noastră nu e să avem mai mult decât PDL, ARD sau cum se mai numesc ei. Bătălia noastră nu e nici măcar să avem cinzeci la sută plus unul dintre mandatele de parlamentari. Bătălia noastră este să obținem toate voturile până la ultimul pe care îl putem obține pentru USL, pentru că noi trebuie să avem o majoritate copleșitoare. Avem nevoie de această majoritate pentru că orice prim-ministru care are în spate o majoritate solidă poate să conducă o țară, mai ales în momente grele cum sunt cele de acum”, a declarat Antonescu.
El a mai spus că USL are nevoie de o victorie mare pentru ca Europa să vadă în mod clar care este voința cetățenilor. „Cred că dumneavoastră trebuie să demonstrați că românii nu vor minciunile lui Traian Băsescu și ale Monicăi Macovei sau ale oamenilor din jurul lor. Voința românilor contează. În Europa, toate țările sunt cu adevărat democratice și în momentul în care răspunsul la urne al cetățenilor României va fi fără echivoc, nimeni nu va mai pune la îndoială nici acțiunile prim-ministrului, nici acțiunile Guvernului, nici acțiunile USL, pentru că ele vor avea în spate voința poporului, voința cetățenilor României, exprimată prin vot. Nu putem permite și nu vom permite ca voința românilor să fie ignorată sau batjocorită de nimeni. Dacă o majoritate a cetățenilor români cu drept de vot vor vota candidații USL, nici Traian Băsescu, nici nimeni pe lumea asta nu va putea investi un alt guvern decât un guvern USL. Dacă majoritatea românilor își vor exprima voturile în favoarea USL, acest Guvern USL nu va avea decât o singură variantă pentru premier: Victor Ponta”, a mai declarat liderul PNL.




