Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, după întrevederea cu liderul PNL Crin Antonescu, că ANAF rămâne la ministerul de Finanțe și că președintele și vicepreședinții acestei instituții sunt numiți de către prim-minsitru, lucru care se făcea și înainte.
„ANAF nu are alt loc decât la Finanțe. Președintele ANAF și vicepreședinții sunt numiți de mine. Dar ANAF, rolul lui, este la Finanțe, alături de buget, pentru că aduce bani. (…) Dar și până acum….nu s-a schimbat nimic. Președintele ANAF și vicepreședinții sunt numiți, fiind secetari de stat și subsecretari, sunt numiți de mine , dar asta nu e nicio schimbare, asta a fost tot timpul”, a spus Ponta.
Întrebat dacă va numi pe cineva la ANAF acum, Ponta a răspuns: „Nu, v-am explicat din această diversiune cu ANAF, că nu s-a achimbat nimic, în sensul în care și până acum tot eu numeam și președintele și vicepreședinții. Președintele e numit imediat după Blejnar, nu l-am numit eu. ANAF nu trebuie să fie politizat , dar în același timp rolul ANAF e să aducă bani pentru Buget și pentru Finanțe”, a spus Ponta.
El a menționat că „povestea cu ANAF” a fost inventată de un ziar, iar el de patru zile spune că nu are sens să plece ANAF de la Finanțe și de la Buget.
„ANAF pune banii în Buget. Cum să plece, unde să plece? la Transporturi, la Mediu? Normal că rămâne acolo”, a spus Ponta.
El a spus că reorganizarea ANAF și a celorlate instituții de control fiscal, respectiv Garda Financiară și Vămile, menționată în programul de guvernare, este „altceva”.
„Aia e altceva. Avem un program cu Banca Mondială privind modul de colectare a taxelor și inclusiv un program de combatere a corupției. Există încă, sunt structuri nu doar de pe vremea lui Blejnar, și dinaintea lui Blejnar, structuri ilegale care ne împiedică să colectăm taxe. Ori asta e foarte important, că altfel de unde o să avem bani pentru Sănătate, Educație, pentru pensii, dacă nu colectăm toate taxele?”, a spus Ponta.