Premierul Ponta declară că nu poate în prezent decât să ceară Ministerului Transporturilor ca la CFR Marfă, unde a rămas un singur ofertant, să negocieze foarte bine, după declararea câștigătorului, planul de investiții, modul de păstrare a locurilor de muncă și capacitatea de dezvoltare a companiei
„Nu pot acum decât să cer Ministerului Transporturilor să negocieze foarte bine după declararea câștigătorului, că a mai rămas un singur competitor, să negocieze foarte bine. Partea de preț e stabilită în condițiile inițiale, însă ceea ce e mult mai important decât prețul este planul de investiții, modul de păstrare a locurilor de muncă și, practic, capacitatea de dezvoltare a companiei în anii care urmează”, a spus Ponta.
El a apreciat că procedura de privatizare a CFR Marfă a fost cea mai transparentă posibil și a precizat că așteaptă finalizarea acestei procedur, dar nu și ca toată lumea să fie mulțumită.
„Când nu am privatizat Oltchim, mă critica toată lumea că de ce n-am privatizat. Acum, dacă am privatizat CFR Marfă, mă critică că de ce am privatizat”, a adăugat Ponta.
GFR este singurul investitor rămas în cursă pentru privatizarea CFR Marfă, după retragerea asocierii Transferoviar Grup – Donau Finanz și companiei americane OmniTRAX.
Licitația pentru vânzarea a 51% din acțiunile companiei pornește de la 180 milioane de euro. Termenul pentru depunerea ofertelor de cumpărare a expirat miercuri, la ora 12:00, câștigătorul urmând să fie desemnat joi.
Privatizarea CFR Marfă reprezintă o precondiție solicitată de experții Fondului Monetar Internațional pentru ca ultima evaluare a acordului început în 2011 să intre în Consiliul Director al instituției internaționale.