Introducerea accizei de 7 eurocenți va fi amânată cu trei luni, până la 31 martie 2014, la carburanți, iar președintele Traian Băsescu va trimite, miercuri, la Monitorul Oficial decretul de promulgare a bugetului de stat, a anunțat premierul Victor Ponta.Surse oficiale au declarat agenției MEDIAFAX că introducerea accizei va fi amânată atât la motorină, dar și la benzină.Premierul a arătat că este vorba de un „compromis politic” care a fost discutat atât în cadrul coaliției, cât și cu președintele Traian Băsescu.”Există obligația comună ca în ianuarie, odată cu noua vizită a Comisiei Europene, Fondului Monetar Internațional, să vedem care este implicația pentru buget și dacă, într-adevăr, din alte tipuri de venituri putem să acoperim ceea ce nu vom încasa în primul trimestru al anului 2014. Un mic compromis pentru a putea avea buget și de la 1 ianuarie să plătim pensii, salariile la medici, să dăm drumul la subvenții. Cred că, până la urmă, e un sacrificiu care merită și măcar să să dovedească că nu aveam nevoie de banii din acciză. Aș fi cel mai fericit dacă ar fi chiar așa”, a spus Ponta.Președintele Traian Băsescu a anunțat că nu va promulga bugetul dacă acciza va fi majorată, premierul Victor Ponta precizând ulterior că negociază cu Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană amânarea cu trei luni a datei de majorare a accizei la motorină, folosită de către transportatorii de marfă, și aplicarea acesteia doar la benzină.Miercuri, înaintea ședinței de guvern, Ponta a avut discuții atât cu liderii PNL, cât și cu președintele Băsescu, surse oficiale declarând că s-a discutat despre buget.Înainte de a merge la sediul PNL, Ponta a avut, la sediul Guvernului, o discuție cu mai mulți miniștri PSD și PNL, precum și cu liderul PC, Daniel Constantin, mai mult de două ore legat de situația de la TVR, dar nu a ajuns la un acord, astfel că a vrut să vorbească cu liderul PNL, Crin Antonescu.