Premierul Victor Ponta a discutat cu directorul FBI, James Comey, despre noi proiecte de lărgire a cooperării specifice bilaterale, în noul context regional și al multiplicării amenințărilor de securitate globale, se arată într-un comunicat transmis de Guvern, informează Mediafax.În comunicat, premierul Ponta este citat afirmând că „întărirea aplicării legii este esențială pentru prevenirea acestor amenințări și în combaterea lor eficientă la nivel regional”.Potrivit Guvernului, cei doi demnitari au avut un schimb de opinii și pe tema recentelor evoluții regionale și au apreciat importanța pe care o are în acest context consolidarea Parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, precum și a prezenței militare NATO și SUA în regiune.Directorul FBI, James Comey, aflat la București, a avut, marți dimineața, o discuție cu președintele Klaus Iohannis, venind pe urmă la sediul Guvernului, pentru o întrevedere cu premierul Victor Ponta.


