Ponderea țigărilor, alcoolului, alimentelor și băuturilor răcoritoare în cheltuielile de consum ale populației a crescut în timpul crizei, în timp ce procentajele privind sumele alocate pentru amenajarea locuinței, îmbrăcăminte și comunicații au evoluat negativ, potrivit unei analize a A.T. Kearney.
Astfel, alimentele și băuturile răcoritoare au o pondere de 42% în cheltuielile de consum medii lunare de 1.500 de lei pentru o gospodărie în primul trimestru din 2011, față de 40,3% în perioada similară din 2008, înainte de declanșarea crizei, când totalul se ridica la 1.300 de lei. Cheltuielile pentru sănătate au urcat de la 4,5% la 4,8% în acest interval.
Țigările și alcoolul au înregistrat o creștere de un punct procentual, de la 6,2% la 7,2%.
Ponderea sumelor alocate pentru locuință, utilități și alte cheltuieli similare a stagnat la 18,6%, iar cele pentru transport la 5,8%.
Românii au cheltuit o parte mai mică a bugetului destinat consumului pentru comunicații (4,6%), îmbrăcăminte și încălțăminte (3,9%), mobilă și alte cheltuieli (3,8%), respectiv restaurante, hoteluri, recreere, cultură și educație (9,3%). Cea mai amplă scădere, de la 5,5% la 3,9%, a fost înregistrată pentru îmbrăcăminte și încălțăminte, se arată în studiu.
În comparație, bulgarii alocă 43,6% din consum pentru alimente și băuturi răcoritoare, iar cehii numai 19%, în timp ce pentru țigări și alcool procentajele sunt de 4,9%, respectiv 2,7%. Utilitățile au o pondere mai mare în cheltuielile de consum din Cehia, de 23%, în timp ce în Bulgaria acestea se situează la 18,6%.
Atât bulgarii, cât și cehii alocă o parte mai mare din buget pentru transport (6,8% și 11,2%) decât românii, la fel și în cazul comunicațiilor (5,7%, respectiv 4,7%).
Cehii cheltuiesc o parte mai mare din banii pentru consum față de români pe îmrăcăminte și încălțăminte (4,3%), mobilă (5,6%), respectiv restaurante, hoteluri, recreere, cultură și educație (26,7%). Bulgarii alocă la toate aceste capitole procentaje mai mici (respectiv 2,7%, 2,9% și 8%).
România depășește Cehia la cheltuielile pentru sănătate (4,8% față de 2,9%), în timp ce în Bulgaria sumele cu această destinație reprezintă 6,8% din consum.
În primul trimestru din 2011, cheltuielile lunare ale unei gospodării din România au fost de 356 de euro, în Bulgaria de 273 de euro, iar în Cehia de 855 de euro.
Criza și volatilitatea economică i-a făcut pe români să fie mai atenți în privința finanțelor personale, se arată în studiu. Majorările salariale abia vor acoperi inflația în acest an și în 2012, iar gospodăriile nu au, în prezent, suficientă forță pentru a genera o creștere semnifictivă a Produsului Intern Brut.