Ponderea cheltuielilor salariile ale Poștei a crescut de la 63% la 71% în perioada 2009-2012



Ponderea cheltuielilor salariale raportată la veniturile Poștei Române a crescut în perioada 2009 – 2012 de la 63% la 71%, comparativ cu o medie de 51% la operatorii poștali din Europa, situație care afectează competitivitatea companiei în contextul liberalizării pieței serviciilor poștale.
În același timp, volumul prestațiilor poștale a scăzut continuu în perioada 2009 – 2012, înscriindu-se într-un trend global determinat de evoluția tehnologică și dezvoltarea comunicațiilor online.
„Conducerea Companiei Naționale Poșta Română (CNPR) a încheiat cu Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România (SLPR), în septembrie 2012, un acord ce prevedea, printre altele, aplicarea rezultatelor normării efectuate în anul 2011”, se arată într-un comunicat al CNPR transmis „în contextul apariției unor manifestări neautorizate ale salariaților din unele subunități poștale”.
Președintele Sindicatului Poșta Română, Matei Brătianu, a declarat luni pentru MEDIAFAX că peste 1.500 de poștași din 21 de oficii din București au întrerupt lucrul, nemulțumiți că cei din conducerea CNPR vor să impună un număr de zile neplătite și să reducă programul de lucru pentru toți salariații.
Brătianu a precizat că angajații sunt nemulțumiți de faptul că ar urma să li se impună între una și patru zile neplătite, iar pentru acest lucru nu este necesară consultarea sindicatelor, întrucât există o prevedere în Codul muncii care permite acest lucru.
Poștașii din București sunt nemulțumiți și de faptul că le-a fost anulată o cursă pe zi, deși aceștia sunt obligați să facă două curse zilnice din cauza volumului mare de corespondență.
Liderul sindical a mai spus că oamenii sunt nemulțumiți și din cauza faptului că cei din conducerea CNPR refuză să facă disponibilizări colective în urma cărora oamenii ar primi salarii compensatorii și ar putea să beneficieze de indemnizație de șomaj, preferând să reducă programul de lucru cu o oră sau două pentru toți salariații, ceea ce atrage și o reducere salarială de 15-20 la sută.
La mijlocul lunii octombrie 2012, conducerea Poștei Române și sindicatul poștal au convenit, de comun acord, culegerea datelor de trafic aferente lunilor septembrie și octombrie 2012, în vederea estimării necesarului de personal de exploatare poștală precum și pentru gradarea agențiilor poștale.
„Rezultatele normării au fost verificate împreună cu reprezentanții sindicatelor care recunosc înregistrarea unui excedent de personal raportat la volumul de muncă realizat la nivelul companiei.
Având în vedere diferențele semnificative față de valorile reale cu privire la distanțele parcurse de personal și corelându-le cu scăderea numărului de prestații poștale, conducerea Poștei, de comun acord cu salariații, a căutat soluții pentru a păstra echilibrul între drepturile salariale și volumul real de activitate”, se mai spune în comunicatul transmis luni.
Conducerea Poștei a luat decizia ca, începând cu acest an, evaluarea și cuantificarea datelor de trafic și a volumului de prestații poștale să se realizeze periodic, de două ori pe an.
„Astfel, se va îmbunătăți nivelul calitativ și eficiența serviciilor poștale, optimizând activitatea companiei și asigurând corelarea între drepturile salariale și volumul de muncă prestat. CNPR va lua toate măsurile pentru a asigura desfășurarea în parametrii normali a activității poștale”, se arată în comunicat.
Poșta Română este cel mai mare operator de profil și dispune de o rețea teritorială de aproximativ 7.100 de oficii poștale.
Acționarii operatorului sunt Ministerul Comunicațiilor, cu o participație de 75%, și Fondul Proprietatea, care deține 25% din capital.
În 2011, cifra de afaceri a CNPR a scăzut cu 8,7%, la 1,26 miliarde de lei, în timp ce pierderile au urcat cu 50%, la 182,9 milioane de lei, compania având 32.124 angajați, conform datelor transmise Ministerului Finanțelor Publice.
Autoritățile vor să privatizeze în acest an operatorul național poștal, pentru care așteaptă oferte până la 28 mai.