„Pompierii voluntari”
“Spre lauda și onoarea pompierilor voluntari ai orașului Sucevei, precum și a zelosului lor instructor Dl. I. Mader, trebue să mărturisim că dibăcia și curajul cu care s’au executat exercițiile au satisfăcut pe deplin mulțimea publicului și a representanților pompierilor voluntari din Bosanci, Ițcanii noi și vechi și Iosef-falva. După încheierea ședinței condusă de președintele ei, primarul orașului dl. Des Loges, s’a pus în mișcare conductul cu torțe sub conducerea comandantului, d-lui Fanta”.
“Gazeta Bucovinei”, Anul II, nr. 102, Cernăuți, Decemvrie 1892.
” Taxa pe cifra de afaceri”
„Proiectul de aplicare a taxei asupra cifrei de afaceri, alcătuit de oficiul de studii, arată felul cum se va aplica această taxă în viitor. Proiectul prevede ca la întreprinderile mari taxa se va aplica asupra facturilor, iar la întreprinderile mici taxa urmează a se aplica asupra unităților de măsură și cu cotele stabilite”.
„Cuvântul Țărănimii”, Anul VIII, Nr. 117, Decemvrie 1929.
„Noi spații comerciale”
„Asemenea multor orașe ale patriei, Suceava era pînă acum cîțiva ani un simplu centru administrativ cu case vechi, înnegrite de vreme și cu străzi înguste, prăfuite. La blocul turn sucevenii vor avea o surpriză: la parter o braserie, iar la mezanin o cofetărie. În partea opusă, în fața blocului turn, se va deschide un restaurant cu o pergolă. La subsolul restaurantului se va da în folosință crama Sucevei…mai departe va fi instalată o unitate CEC, apoi Farmacia nr. 1, un magazin de galanterie, biroul de voiaj CFR și în sfîrșit agenția ONT Carpați”.
„Zori Noi”, Anul XVIII, nr. 4974, Suceava, Sîmbătă 7 decembrie 1963.