Femeia pompier

Pompierii suceveni caută să angajeze femei gen „Wonder Women” sau „Xena”



Wonder Women
Wonder Women

– Femeile care vor să îmbrace uniforma de pompier vor trebui să treacă de mai multe probe de foc, printre care alergarea pe o bârnă de echilibru sau deplasarea într-un subsol neiluminat, lung de 20 de metri, îmbrăcate cu un costum de protecție contra apei, cu cască pe cap și cu un aparat de respirat stricat
– Greu de trecut vor și probele de viteză și rezistență la care baremele sunt aceleași ca și în cazul candidaților de sex masculin
– Pentru un 10, de exemplu, la proba de viteză, pe o distanță de 50 de metri, cronometrul nu trebuie să indice mai mult de 7 secunde
– „Baremele mi se par dificile pentru o persoană de sex feminin, care nu a făcut atletism”, e de părere Radu Mihalescu, antrenor în cadrul Clubului Sportiv Municipal Suceava
Baremele de la probele de educație fizică impuse în cadrul concursului de ocupare a celor 358 de posturi de subofițeri, scoase la concurs de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava, dau șanse destul de mici candidatelor de sex feminin.
Deși situația s-a schimbat total față de anul trecut, când la prima etapă de angajări (august 2006) puteau să se înscrie numai bărbați, acum, la cea de-a doua etapă, care va demara de la începutul săptămânii viitoare, au drept de a participa la concurs și femeile. Singura problemă pe care nu au luat-o în calcul șefii de la București ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență este cea a baremelor la probele de sport, care sunt aceleași, fie că e vorba de bărbați sau de femei. Șeful ISU Suceava, colonelul Lucel Lulciuc, e optimist, totuși, în această privință. „O să vedeți că vor fi multe candidate de sex feminin. Baremele la sport nu mi se par chiar așa dure. La categoria sunt într-adevăr cam pretențioase, dar nu imposibile”, e de părere Lulciuc. „Monitorul de Suceava” a contactat telefonic, în cursul zilei de ieri, doi antrenori de atletism din municipiul Suceava, pentru a le cere o părere în legătură cu aceste bareme. „Sunt același bareme atât pentru bărbați, cât și pentru femei?”, se miră la telefon Radu Mihalescu, antrenor în cadrul Clubului Sportiv Municipal Suceava. „Baremele la probele de viteză și rezistență mi se par dificile pentru o persoană de sex feminin, fără pregătire de specialitate… care nu a făcut atletism. Pentru o astfel de persoană, mi se pare destul de greu, dacă nu chiar imposibil, să obțină note mari”, completează Radu Mihalescu. De aceeași părere este și lectorul universitar Sorin Rață, antrenor de atletism la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava. „Sunt bareme destul de greu de scos. Ar fi trebuit să fie separate pentru femei și pentru bărbați. În condițiile astea, candidatele care nu au făcut atletism nu cred că vor reuși să ia note mari la aceste probe”.
În condițiile în care, au estimat șefii ISU Suceava, pentru cele 358 de posturi de subofițeri, se vor înscrie la concurs aproximativ 1500-2000 de persoane, bărbați și femei, iar pentru a trece de fiecare probă îți trebuie cel puțin nota 5, candidatelor de sex feminin le va fi destul de greu să prindă o slujbă la „Pompieri”. La fel ca și bărbații, femeile pot opta pentru un post de pompier servant (care intervine la incendii, la inundații, alunecări de teren, intervenții pe linie de protecție civilă sau alte misiuni din categoria situaților de urgență) sau pentru unul de conducător autospeciale de intervenție, în cazul în care permis de conducere cel puțin pentru categoria „C”.
– Ce probe trebuie să treacă o femeie ca să ajungă pompier?
La fel ca și în cazul bărbaților, pe lângă testul grilă pentru verificarea cunoștințelor de legislație specifice situaților de urgență, candidatele de sex feminin la concursul ISU Suceava vor trebui să treacă de probele evaluării performanțelor fizice. La categoria subofițer operativ (servant), de exemplu, pentru un 10 la proba de viteză (50 de metri), candidatele vor trebui să scoată nu mai mult de 7 secunde. Dacă se vor mulțumi totuși și cu o notă mai mică, cronometrul nu trebuie să indice la linia de sosire mai mult de 8 secunde (baremul pentru nota cinci). Cele care vor scoate peste 8 secunde vor fi automat descalificate din concurs.
O altă probă de foc va fi cea a rezistenței, la care candidatele vor avea de alergat pe o distanță de 1000 de metri. Cele care vor scoate între patru minute (nota 10) și 4 minute și 50 de secunde (nota 5), vor trece la proba următoare. Îmbrăcate în trening, cască, brâu și pantofi de sport (fără cuie), concurentele vor alerga 10 metri spre o bârnă de echilibru, pe care vor trebui să se urce și să o traverseze alergând, continuând apoi fuga încă 10 metri, acolo unde va fi demarcată linia de sosire. Dacă nu vor reuși să facă toate acestea în mai mult de nouă secunde și 80 de zecimi (n.r.-baremul pentru nota cinci la categoria servant), vor fi declarate respinse.
– Băgate într-un subsol neiluminat și puse să găsească diferite obiecte
În aceeași ținută, concurentele vor trece la o altă probă, la care vor trebui să urce pe o scară culisabilă până la etajul II al turnului de instrucție din curtea ISU Suceava. Ultimul hop în calea candidatelor va fi proba deplasării într-un subsol neiluminat, lung de 20 de metri. Pe lângă faptul că aparatul de respirat care le va fi pus pe față va avea vizorul obturat, concurentele, îmbrăcate cu costum de protecție contra apei, cască și brâu vor trebui să identifice cel puțin două dintre cele patru obiecte dispuse aleatoriu pe traseu și să și ajungă la linia de sosire.
– „Femeile sunt mai conștiincioase la învățat”
Recunoscând că probele de la evaluarea fizică nu sunt tocmai ușoare pentru femei, șeful ISU Suceava mizează însă pe faptul că doamnele și domnișoarele care vor să îmbrace uniforma de pompier se vor diferenția de candidații bărbați la cealaltă probă –testul grilă pentru verificarea cunoștințelor de legislație specifice situaților de urgență. „Femeile sunt mai conștiincioase la învățat”, e argumentul colonelului Lucel Lulciuc.
Pentru toți cei interesați de oferta de muncă de la „Pompieri”, indiferent că sunt bărbați sau femei, condițiile, modul de înscriere, tematica și bibliografia pentru concursul ce se va desfășura în perioada imediat următoare sunt afișate la sediul ISU Suceava. Termenul limită pentru depunerea cererilor de înscriere la concurs este 20 iulie a.c.


Xena
Xena
Wonder Women
Wonder Women


Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. De la Petru cel Mare la Vladimir Vîsoțki