Uniforme noi

Pompierii își schimbă culoarea



– Până la sfârșitul anului, toți angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava vor avea uniforme bleumarin închis, față de verde închis, cum aveau până acum
Cadrele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava vor avea, până la sfârșitul anului, uniforme noi. Nu va fi vorba doar de o înnoire, ci și de o schimbare a culorii uniformelor.
Începând de anul viitor, toate echipamentele pompierilor din țară vor fi de culoare bleu-navy (bleumarin închis), urmând a înlocui tradiționalele uniforme kaky (verde închis). Fiecare angajat al ISU Suceava va primi un rând de ținută de serviciu, o uniformă de reprezentare pentru iarnă și o scurtă cu mesadă. Echipamentul a fost licitat și aprovizionat în mod centralizat de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, conducerea ISU Suceava având doar misiunea de a prelua uniformele.
„Distribuția a început în luna septembrie, urmând ca până la sfârșitul anului toate cadrele să intre în posesia noului echipament. Până acum, avem deja asigurat în proporție de 100% echipamentul de protecție model nou pentru personalul care intervine la situațiile de urgență”, a explicat colonelul Ion Burlui, șeful Serviciului de Logistică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.
Primii pompieri care au intrat în posesia noilor uniforme sunt cei proaspăt angajați, ei primind când și-au început munca în cadru unității doar câte o ținută de tip M.T. (militar în termen) veche. Conform Ordinului 262/2007 al MIRA, ținutele model vechi mai pot fi folosite pe o perioadă tranzitorie, care expiră pe 31 decembrie 2009.



Recomandări

Deputatul AUR Petru Negrea solicită reluarea procedurii de clasare și intervenții urgente pentru salvarea Casei de Cultură a Sindicatelor din Suceava