Pe 13 septembrie este marcată ca în fiecare an
”Ziua Pompierilor din România”, aniversarea coborând în istorie până în anul 1848, când pompierii militari din București, sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu, au luptat cu dârzenie împotriva trupelor otomane în Bătălia din Dealul Spirii.
Cu această ocazie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava organizează mai multe activități dedicate publicului, în tot județul.
Cele mai importante evenimente pentru public au loc sâmbătă, în municipiul Suceava, în intervalul orar 10:00-14:00, la Iulius Mall și pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor, cu puncte de informare preventivă.
Tot între 10.00 și 14.00, în zona Bisericii Catolice, în fața Palatului Administrativ, va fi organizată o expoziție de tehnică de intervenție, unde vor fi prezentate echipamentele folosite în misiunile de zi cu zi.
În paralel, tot sâmbătă, în intervalul 9:00-15:00, toate sediile subunităților de pompieri din județ vor avea porțile deschise pentru public, iar la sediul Detașamentului de Pompieri Suceava va fi deschis și un punct de informare pentru cei interesați de măsuri simple, dar esențiale, pentru prevenirea situațiilor de urgență.
Vizitatorii vor putea vedea tehnica de intervenție, vor putea interacționa cu salvatorii și vor putea înțelege mai bine cum decurge o zi obișnuită de muncă într-un serviciu de urgență.