Pompierii de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Cârlibaba au câștigat faza județeană a concursului destinat acestei categorii, care s-a desfășurat duminica trecută pe stadionul din Brodina. La concursul serviciilor voluntare pentru situații de urgență au participat echipajele a cinci primării din județ – Boroaia, Brodina, Bosanci, Cârlibaba și Frumosu. Echipele participante s-au întrecut în trei probe: “Ștafeta de 4X100 m”, „Pista cu obstacole pe 100 m” și „Dispozitivul de intervenție la motopompă”. După cele trei probe, cei mai buni s-au dovedit cei de la SVSU Cârlibaba, podiumul fiind completat de SVSU Brodina și SVSU Boroaia. Echipajul de pe locul I va reprezenta județul Suceava la etapa interjudețeană care se va disputa luna viitoare la Vaslui.
În paralel cu acest concurs, pe același stadion, a avut loc și întrecerea Serviciilor Private pentru Situații de Urgență (SPSU). Pe primul loc s-a clasat Forestbord Brodina, urmat pe locurile II și III de Ecoprim Cârlibaba și Petrom Suceava.
Competiția a fost organizată de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava, cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei comunei Brodina.