Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava au intervenit, la finele săptămânii trecute, pentru stingerea a nu mai puțin de 11 incendii, multe dintre ele declanșate din cauza unei probleme omniprezente în această perioadă, incendierea vegetației uscate și lăsarea de izbeliște e focului.
Maratonul pompierilor a început vineri, în jurul orei 13.30, când la un incendiu izbucnit în gospodăria unui bărbat din comuna botoșăneană Cândești au intervenit pompierii de la Garda de Intervenție Siret, aflați cel mai aproape.
La fața locului echipa de intervenție a găsit șura și adăpostul de animale în flăcări, de asemenea lemnele depozitate lângă locuință fiind și ele cuprinse de foc. Mai mult, proprietarul, un bărbat de 64 de ani, avea arsuri la nivelul feței, suferite în timp ce încercase să stingă focul.
Pompierii au reușit să oprească incendiul înainte de a se extinde la casă, însă anexele au fost afectate grav. În privința bărbatului de 64 de ani, acesta a fost preluat de un echipaj SMURD și dus la spital, fiind diagnosticat cu arsuri de gradul I la nivelul feței.
Din ancheta pompierilor rezultă că proprietarul a dat foc unor deșeuri și vegetației uscate din curte, iar focul, nesupravegheat, s-a extins.
Vineri seara, la ora 20.30, alarma s-a dat la Detașamentul de Pompieri Suceava. Un stâlp de susținere a rețelei de joasă tensiune, proprietatea E.ON, aflat pe raza comunei Șcheia, era în flăcări. Din fericire, focul nu s-a extins foarte mult, pagubele limitându-se la conductorii electrici din zona stâlpului. Concluzia preliminară a pompierilor este că incendiul a izbucnit din cauza izolației deteriorate a conductorilor electrici.
Aproape la aceeași oră, pompierii din Rădăuți au demarat în trombă spre comuna Frătăuții Noi, acolo unde un incendiu cuprinsese interiorul unei case. Focul, plecat de la un scurtcircuit electric, a transformat în scrum mobilă, aparate electrocasnice și materiale textile, de asemenea degradându-se pereții locuinței.
Incendiu de proporții, la Câmpulung, ieri după-amiază
Un incendiu care a pus probleme deosebite avea să izbucnească vineri noapte, în jurul orei 23.15, la un magazin mixt – restaurant din comuna Cacica, pagubele rămase în urmă depășind 150.000 de lei.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, la 2.30, pompierii au mai intervenit și au stins o magazie în flăcări, în comuna Forăști.
Alte două incendii, de mici proporții, au izbucnit sâmbătă. Unul a fost la un apartament din cartierul Obcini al municipiului Suceava, iar celălalt pe un câmp din Fălticeni, de la arderea vegetației uscate.
Ziua de ieri a adus, până la ora 16.00, încă patru incendii. Unul a izbucnit la o anexă a unei gospodării din Horodnicu de Sus, în timp ce trei au fost incendii de vegetație uscată.
Probleme mai deosebite punea, ieri după-amiază, un foc izbucnit în Câmpulung Moldovenesc, în spatele Liceului Militar, pe o pășune proprietate a trei localnici, numeroase forțe intervenind pentru a stopa acest incendiu puternic extins, în care au ars aproximativ 30 de hectare de vegetație uscată.