Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava au fost alertați, ieri, de izbucnirea a trei incendii, două de vegetație uscată și unul de fond forestier. Problemele au apărut din nou, din cauza incendierii unor suprafețe de către cei care vor să-și „igienizeze” terenurile.
De departe cea mai problematică situație se înregistrează la limita dintre județele Suceava și Maramureș, în zona Vf. Țibău-Cârlibaba. În jurul orei 15.40 dispeceratul ISU Suceava a fost sesizat de un cioban în legătură cu un incendiu izbucnit la pădure.
Echipajele de intervenție de la Detașamentul de pompieri Vatra Dornei au ajuns cu mare greutate la fața locului.
Plutonierul major Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, a informat că din primele date rezultă că au ars trei hectare de doborâturi de copaci. Pompierii dorneni au localizat incendiul și i-au sesizat pe colegii din Maramureș, cel mai probabil suprafața afectată fiind în afara județului nostru. Forțele de intervenție continuau, aseară, să acționeze la fața locului.
În jurul orei 16.45, pompierii ISU au intervenit la un alt incendiu, de vegetație uscată de această dată, la Capu Codrului-Păltinoasa, în timp ce la 17.30 un alt apel la 112 a sesizat un incendiu de vegetație scăpat de sub control la Mihoveni-Șcheia.
În ambele cazuri flăcările nu au pus probleme deosebite, însă pompierii trag un semnal de alarmă că acesta poate fi doar începutul unor incendii scăpate de sub control.
Alin Găleată a precizat că la Mihoveni a fost depistat localnicul care a dat foc vegetației de pe terenul său, iar acesta a fost amendat cu 5.000 de lei. Reprezentantul ISU Suceava a avertizat că problemele cu incendiile de vegetație se pot agrava mai ales în aceste zile de arșiță, cu temperaturi ridicate.