Detașamentul de Pompieri Fălticeni a fost solicitat să intervină, ieri, la instituțiile publice din municipiul Fălticeni pentru a înlătura zăpada de pe acoperișuri și țurțurii de gheață formați la mare înălțime, care amenințau să cadă pe trotuar, punând în pericol viața trecătorilor. Pompierii au acționat cu ajutorul autoscării mecanice și al mijloacelor din dotare.
Îndepărtarea țurțurilor este obligația proprietarilor de imobile, dar, pentru că unele clădiri sunt foarte înalte și nu se poate ajunge la țurțuri, s-a apelat la tehnica din dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Pentru îndepărtarea țurțurilor și înlăturarea zăpezii și gheții de pe acoperișuri au fost înștiințate telefonic și prin adresă de luare la cunoștință toate asociațiile de proprietari, iar Poliția Locală a informat toate instituțiile publice și agenții economici referitor la măsurile imediate ce trebuie luate pentru îndepărtarea țurțurilor și a zăpezii de pe acoperișuri și din fața sediilor sau spațiilor comerciale pe care le dețin.
Așa cum am aflat de la Constantin Parasca, directorul Poliției Locale Fălticeni, începând de ieri, în timpul efectuării misiunilor de patrulare, agenții de poliție trebuie să îi avertizeze pe proprietari, persoane fizice și juridice, că au obligația să îndepărteze zăpada și țurțurii cu mijloace proprii sau prin intermediul firmelor care au dotări specifice, iar persoanele fizice, prin mijloace proprii sau prin sesizarea autorităților competente.
În cazul pericolului iminent de cădere a zăpezii sau gheții (țurțurilor) de pe clădiri, proprietarii trebuie să ia măsuri de marcare și împrejmuire a perimetrului expus, pentru a avertiza trecătorii de existența acestora.