La Cornu Luncii

Pompieri în alertă, după ce un tir și o autoutilitară s-au izbit pe un pod



Un echipaj al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava a intrat în alertă luni noapte, după ce un tir și o autoutilitară s-au izbit pe un pod. Din fericire, evenimentul rutier nu a avut repercusiuni foarte grave, doar unul dintre șoferi fiind rănit ușor. Accidentul s-a produs în jurul orei 3.30, pe DN 2E, lângă satul Brăiești, comuna Cornu Luncii.
Din cercetările poliției rezultă că șoferul tirului, Costel R., în vârstă de 22 de ani, din comuna Stulpicani, nu a respectat semnificația indicatoarelor care semnalizau efectuarea unor lucrări de consolidare pe un pod, pătrunzând pe contrasens fără a acorda prioritate și lovind autoutilitara condusă de Octavian B., în vârstă de 57 de ani, din orașul Gura Humorului.
Echipajul de Descarcerare sosit la fața locului a intervenit pentru a-l scoate din autoutilitară pe șofer, prins între fiarele contorsionate ale mașinii.
Totodată au fost luate măsurile de siguranță în astfel de cazuri, pompierii asigurându-se că nu există scurgeri de carburant din mașini și pericol de explozie.
Victima a fost preluată de o ambulanță și dusă la Spitalul Județean Suceava, unde a fost diagnosticată cu leziuni ușoare, care nu-i pun viața în pericol
Deși nu se face vinovat de accident, șoferul rănit urmează să răspundă penal în fața legii, în urma verificării cu alcooltestul rezultând că acestea avea o concentrație de 0,88 miligrame per litru alcool pur în aer expirat.



Recomandări

Ofensivă a Poliției Suceava față de șoferii băuți și fără permise. Rețineri una după alta și două mandate de arestare pentru 30 de zile

Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa
Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa