“Pompe funebre”, un cine-roman de Mircea Radu Iacoban

Prozatorul, dramaturgul și scenaristul Mircea Radu Iacoban, care ne oferă ritmic doze de uluială în “Monitorul de Suceava” la “Colțul condeierului”, sub genericul “Să vezi și să nu crezi”, ne-a trimis cel mai recent volum al său, cu titlul funerar “Pompe funebre”.
Peste 300 de pagini punctate de un dialog alert
„Un cine-roman de Mircea Radu Iacoban”, cum putem citi pe copertă, o carte apărută anul trecut la editura ieșeană „Dana Art”, cu peste 300 de pagini punctate de dialog alert.
Ca nadă (în afara numelui autorului) pentru a atrage cititorul în capcana lecturii, cartea reproduce pe coperta I o lucrare cu culori incandescente realizată de artistul plastic suprarealist Baruch Elron (1934 – 2006), creatorul unui univers fantastic, enigmatic, în care a încercat să găsească un echilibru între substanță și idee, între real și imaginar, între vis și realitate.
„Odată”, „Atunci” și „Acum”
Cu o dedicație către regizorii Andrei Blaier, Nicolae Mărgineanu și Alecu Croitoru, „împreună cu care – așa cum scrie autorul – am izbutit aventurile mele cinematografice”, cartea, împărțită în trei secțiuni („Odată”, „Atunci” și „Acum”), este o succesiune de cadre în care se mișcă o serie de personaje abil conturate de scenarist.
Pentru că de un scenarist este vorba, sau mai mult decât atât spre a nu-l circumscrie pe autor doar etichetei pe care un personaj din carte o aplică acestui tip de profesionist: „Pentru scenarist e simplu: inventează personajul, îi pune în gură câteva replici și trece mai departe”.
De la Sala Palatului, la salonul funerar „Morfeu”
O carte din care aflăm cum funcționa „bucătăria” cinematografiei, răsfoim file despre revoluția din decembrie ’89, în care ne întâlnim și cu actori, și cu activiști, și cu pădurari…și-n care întâmplările, de la dispariția motanului Molotov, la vestea fugii lui Ceaușescu (proiectată în decorul unei înmormântări simandicoase) se derulează în locații butaforice (de la sediul unei Județene PCR la Sala Palatului, în curtea cantonului silvic, sau în salonul funerar „Morfeu” al Casei de pompe funebre „Somnul de veci”).
O carte pe care, dacă o veți găsi, o veți citi dintr-un suflu, de la un capăt la celălalt, pentru a rămâne cu convingerea că nici un figurant din drama vieții nu scapă ochiului Marelui Scenarist.