În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea Sfinților Mucenici Prov, Tarah și Andronic.
Aceștia au fost pe vremea consulului Dioclețian și a guvernatorului Flavian (către 304). Tarah era foarte bătrân cu vârsta, roman fiind cu neamul, și din norocire ostaș. Iar Prov era din Sida Pamfiliei. Și Andronic din cetatea Efesului Ioniei. Deci, lui Tarah i-au zdrobit fălcile și grumajii cu pietre; i-au ars mâinile cu foc, l-au spânzurat sus de un lemn și cu fum împuțit l-au afumat dedesubt; apoi amestecând oțet cu muștar și cu sare, i-au turnat pe nas și l-au ars la piept cu țepi arse în foc, i-au tăiat urechile și i-au despuiat capul de piele. A fost dat și fiarelor să-l mănânce și în cele din urmă tăiat tot bucăți cu sabia, și-a dat sufletul la Dumnezeu. Iar viteazul Prov a fost bătut cu vine crude, i s-au ars picioarele cu fiare încinse, a fost spânzurat de un lemn; i-au ars și i-au fript spinarea și coastele cu frigări înroșite în foc, i s-au tăiat pulpele cu alte frigări și în cele din urma, făcându-l și pe el bucăți cu săbiile, și-a dat fericitul sfârșit. Iar dumnezeiescul Andronic a fost spânzurat pe un lemn și sfâșiat pe picioare cu fiare ascuțite; l-au împuns în coaste și l-au frecat cu sare peste tăieturi; i s-a tăiat limba și buzele și de asemenea și lui zdrumicându-i-se trupul tot bucăți cu sabia și-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu.
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Cosma făcătorul de cântări, episcopul Maiumei, Aghiopolitul.
Acest sfânt fiind foarte tânăr, rămase sărman; deci fiind în sărăcie, îl lua în casă tatăl Sfântului Ioan Damaschin ca să-l crească; acesta având multă avere și mărire lumească, a luat în casa sa pe oarecare dascăl învățat și înțelept, care și acesta se numea Cosma; și i-a dat pe seamă-i pe fiul său Ioan și pe Cosma, fiul său cel de suflet. Acela punând nevoința asupra lor cu învățătură, în scurtă vreme tinerii au învățat tot meșteșugul cărții: adică gramatica și filozofia și încă nevoindu-se și cu astronomia, muzica și geometria; dintru aceasta se arătară tuturor vrednici de cinste. Dar cui îi este voia să-i cunoască de învățați spre toate lucrurile, se vor adeveri din cărțile pe care le-au făcut. După aceea ducându-se ei la lavra Sfântului Sava, se făcură monahi. Fericitul Ioan a fost hirotonit preot de către Ioan patriarhul Ierusalimului, iar fericitul Cosma, rugat fiind foarte de toți Ierusalimtenii, a fost făcut episcop la Maiuma. Deci petrecând bine și povățuindu-și turma spre hrana cea mântuitoare, foarte bătrân fiind a răposat în Domnul.(Calendar ortodox 2006)




