Pomenirea sfinților mucenici, care au fost episcopi în Cherson: Efrem, Vasilevs, Evghenie, Agatodor, Elpidie, Capiton si Eterie

În anul al șaisprezecelea al împărăției lui Dioclețian, Hermon, episcopul Ierusalimului, a trimis episcopi la diferite neamuri, ca să propovăduiască cuvântul Domnului. Astfel au fost trimiși de el și acești părinți purtători de Dumnezeu în ținutul taurosciților: Efrem în Scitia, iar Vasilevs în Cherson. Vasilevs ajungând în acea cetate și propovăduind îndreptarea vieții și schimbarea credinței păgânești, a fost socotit de cei care locuiau acolo ca vestitor al unui nou fel de viețuire și ca un stricător al obiceiurilor părintești și al credinței. Pentru aceasta l-au bătut și l-au alungat din cetate. Iar el a venit într-o peșteră care se numea Partenon, bucurându-se pe de o parte și simțind plăcere că a fost necinstit pentru Hristos, iar pe de altă parte necăjindu-se, amărându-se și tulburându-se din pricina învârtoșării și rătăcirii acelora.
În starea aceasta găsindu-se și rugându-se pentru dânșii, a fost chemat iarăși la ei. Căci murind copilul conducătorului lor, care era cel mai de seamă om din cetatea aceea, părinții și rudele înmormântând trupul cel neînsuflețit și mai rămânând câteva vreme la mormânt, au văzut pe copil ca într-un vis stând înaintea lor și zicându-le: dacă vreți să vin din nou la viață, chemați pe străinul acela pe care l-ați necinstit și crezând în învățătura lui, înduplecați-l să se roage pentru mine. Aceștia făcând acest lucru și copilul, prin rugăciunile sfântului și cu vărsare de apă sfințită, în chipul Botezului, întorcându-se din nou la viață, părinții lui, împreună cu toate rudele și cunoscuții au primit credința în Hristos și au primit toți taina Botezului. Însă cei ce rămăseseră în necredință, ațâțați de iudei, la mânie, au târât pe sfânt pe drumuri și multă vreme fiind târât și-a dat duhul lui Dumnezeu.
Iar fericitul Efrem, propovăduind pe Hristos în locul în care fusese trimis, a fost prins de către închinătorii idolilor, i s-a tăiat capul.
După săvârșirea din viață a sfântului Vasilevs, au venit la Cherson, iarăși, Evghenie, Agatodor și Elpidie, care fuseseră trimiși deopotrivă de episcopul Ierusalimului ca propovăduitori ai neamurilor, ca să le vestească mântuirea. Dar cei ce trăiau întru necredință, ridicându-se asupra lor și legându-o laolaltă fără de milă si bătându-o cât se poate de crud, i-au omorât la un an de la săvârșirea din viață a fericiților Efrem și Vasilevs, adică tot în ziua a șaptea a lunii martie.
La mulți ani de la aceasta, iarăși a fost trimis aici de la Ierusalim ca episcop, Eterie. Acesta văzând sălbăticia și răutatea poporului din Cherson, a plecat la Bizanț, ca să arate împăratului situația de acolo. Frânele împărăției romanilor le ținea pe atunci marele Constantin. Și găsind la acest împărat înțelegerea cuvenită, și păgânii fiind alungați din cetate cu puterea împăratului, alți locuitori, bărbați binecredincioși au venit acolo. Când fericitul Eterie, vrând să se întoarcă la Bizanț ca să mulțumească împăratului pentru cele ce se făcuse, pe drum a fost aruncat de păgâni în Dunăre și acolo si-a găsit sfârșit vieții, ca un mucenic, în ziua a șaptea a lunii martie. După aceasta cei din cetatea Chersonului au trimis solie către marele Constantin și au primit de la el ca episcop pe Capiton. Când a venit acesta, dreptcredincișii din Cherson s-au bucurat, dar păgânii îi erau protivnici. Aceștia, cerându-i semn, i-au cerut să intre într-unul din cuptoarele aprinse care se găseau la ei și apoi să iasă nevătămat și neaprins. Episcopul, îmbrăcându-se cu sfintele veșminte și punându-și omoforul, a făcut semnul crucii și a intrat în cuptor, unde rămânând timp îndelungat, a ieșit nears, având felonul plin de cărbuni de foc. Și toți aproape îngrozindu-se de minunea aceasta după ce au primit credința în Hristos au fost botezați.Sfântul s-a mutat fericit din viață în ziua a douăzeci și două a lunii decembrie.