Pomenirea sfinților cuvioșilor părinți, uciși de arabi în Mănăstirea Sfântului Sava cel sfințit

În sec. al VIII-lea saracinii invadau frecvent regiunile înconjurătoare ale Ierusalimului. Mănăstirea Sf. Hariton a fost astfel devastată și transformată în ruine. Saracinii încercaseră de două ori să distrugă Lavra Sf. Sava cel Sfințit dar pronia divină a apărat locașul sfânt. Frații, care s-ar fi putut salva din calea barbarilor dacă ar fi fugit în Ierusalim, n-au făcut-o, din dorința de a nu părăsi locul unde și-au aflat mântuirea atâția ani.
În ziua de 13 martie saracinii au intrat în mănăstire cerând lucrurile de valoare. Când călugării le-au spus că nu vor găsi nimic valoros în mănăstire în afară de provizii de hrană și niște haine vechi, saracinii au început să tragă în ei cu arcul. Treisprezece oameni au fost uciși și mulți au fost răniți, iar chiliile arse. Saracinii vroiau să dea foc și bisericii dar văzând în depărtare un grup mare de oameni au crezut că este armata trimisă din Ierusalim și au fugit luând cu ei puținul pe care l-au găsit în sfântul locaș.
După fuga dușmanilor, părintele Toma, un doctor cu experiență, i-a ajutat pe cei rămași în viață.
În joia mare, 20 martie, saracinii s-au întors în număr mult mai mare și i-au bătut pe călugări. Supraviețuitorii au fost băgați în biserică unde au fost torturați ca să spună unde au ascuns odoarele bisericii. Mănăstirea era înconjurată de cotropitori și nimeni nu putea să scape. Saracinii l-au prins pe tânărul călugăr Ioan, care îngrijea oamenii fără adăpost și l-au bătut rău după care i-au tăiat tendoanele de la mâini și picioare și l-au târât de picioare pe pietre, sfâșiindu-i mucenicului pielea spatelui.
Paznicul odoarelor bisericii, Sf. Serghie, a încercat să fugă după ce a ascuns sfintele obiecte, dar a fost prins și decapitat. Cu toate acestea mulți călugări au reușit să se ascundă într-o peșteră din afara mănăstirii dar au fost zăriți de o santinelă de pe deal și somați să iasă toți și să se predea. Sf. Patriciu, le-a șoptit fraților cu care era în peșteră să nu se teamă că el va ieși singur și își va înfrunta moartea iar ei să se roage pentru el. Ieșind, saracinii l-au întrebat dacă era singur iar Sf. Patriciu le-a răspuns că nu mai era nimeni cu dânsul. Aceștia I-au dus la lavră unde ceilalți prizonieri își așteptau soarta. Saracinii au cerut răscumpărare pentru eliberarea călugărilor 4000 de monede de aur și odoarele sfinte, bani pe care frații nu aveau de unde să îi scoată. Saracinii i-au dus pe toți în peștera Sf. Sava din interiorul mănăstirii, au aprins focul pe un morman de bălegar la intrarea în peșteră sperînd să-i sufoce cu fumul otrăvitor. Optusprezece oameni au pierit în peșteră, printre care și sfinții Ioan și Patriciu. Saracinii au continuat să-i tortureze pe cei rămași în viață dar nu au obținut nimic de la ei. În cele din urmă au părăsit mănăstirea.
Mai târziu, în seara de vinerea mare, călugării ascunși în munți s-au întors la mănăstire, au luat trupurile fraților uciși și le-au îngropat în biserică.
Barbarii care au prădat mănăstirea nu au scăpat de mânia lui Dumnezeu. Aceștia au fost loviți de o molimă și au pierit toți mâncați de fiarele sălbatice.
Mucenicii Lavrei Sf. Sava prăznuiți în 16 mai au suferit în sec. al VII-lea în timpul domniei lui Heraclius (610-641). (calendar ortodox 2007)