– Sfintele moaște ale Muceniței Filofteia se află acum așezate în Paraclisul Mănăstirii Curtea de Argeș
– „Și acolo fiind, dă tămăduiri de tot felul de boli celor ce aleargă cu credință la sfintele ei moaște”
Sfînta Filofteia – fecioara s-a născut în marea cetate Tîrnova, din părinți creștini, bulgari cu neamul, lucrători de pămînt cu meșteșugul și simpli cu cunoștința. Maica-sa s-a mutat la Domnul după ce copila a ajuns în vîrsta cea primitoare de învățăturile faptei bune și după ce a semănat în inima și în sufletul ei cel bun semințele faptelor bune ale fecioriei și ale milosteniei, că din rod se cunoaște pomul.
Iar copila rămînînd orfană de maica ei cea firească și avînd în inima ei întipărite învățăturile ei, a început a lucra cu osîrdie faptele bune cele începătoare, înțelepțind-o Duhul Sfînt, adică: a merge la biserică, a asculta dumnezeieștile Scripturi cu luare aminte, a posti, a păzi neîntinată fecioria cea trupească și cea sufletească, a milui pe cei săraci, a sătura pe cei flămînzi, a adăpa pe cei însetați și a îmbrăca pe cei goi. Își împodobea cu acestea candela sufletului ei, își agonisea untdelemn în vasele ei și se gătea către intrarea în cămara de Mire cea cerească, ca fecioarele cele înțelepte. Toate faptele bune le săvîrșea copila cu statornicie și cu răbdare, nebăgînd în seamă ispitele și necazurile cele de la urîtorii binelui, așa precum grăiește Scriptura: „Gatitu-m-am și nu m-am tulburat a păzi poruncile Tale”.
Dar, fiindcă fapta buna totdeauna este pizmuită de cei răi, n-a fost cu putință să nu pătimească și sfînta mii de ispite, pînă și moarte mucenicească. Și iată cum: după ce a murit mama sfintei, tatăl ei și-a luat altă soție și fiindcă mai totdeauna se întîmplă ca mamele vitrege nu iubesc pe fiicele ce nu sînt ale lor, aceasta s-a întîmplat și fericitei. Mama vitregă văzîndu-i milostivirea și alte fapte bune ale ei, îndemnată fiind de diavolul, urîtorul binelui, îi făcea necazuri neîncetate, bătînd-o și pîrînd-o tatălui ei și pornindu-l spre mînie. De multe ori văzînd fericita pe săraci și pe flămînzi, biruita de milostivire își da hainele ei și le împărțea din bucatele pe care mama vitregă i le da să le ducă la țarină, tatălui ei.
Pentru fapta aceasta a ei de multe ori el o bătea fără mila pînă ce, în cele din urmă, și moarte a pătimit din mîinile tatălui ei.
Mergînd ea după obicei în toate zilele să ducă bucate tatălui, care era cu plugul la țarină, și ieșindu-i înainte săracii și flămînzii, că știindu-i milostivirea și așezarea sufletului cea iubitoare de săraci, de-a pururea îi ieșeau înainte cerîndu-i milostenie, și ea neavînd altceva să le dea, le împărțea din bucatele ce le ducea tatălui său, și îi hrănea. Aceasta făcînd-o de multe ori, și tatăl ei rămînînd flămînd, a certat pe femeia sa, care l-a încredințat că trimite totdeauna bucate de ajuns, încă și de prisos. Și diavolul a pus în mintea lui să pîndească pe fericită ca să vadă ce face cu bucatele.
Mergînd la vremea la care știa că vine fericita cu bucatele, s-a așezat la loc potrivit și, pîndind-o, a văzut ce făcea fiica-sa cu bucatele, fiind de mînie biruit și uitînd dragostea părintească, s-a pornit asupra ei, ca totdeauna, să o apuce de cosițe și să o bată pînă ce își va astîmpăra fierberea mîniei sale dobitocești; și fiind în mare aprindere a azvîrlit în ea cu barda ce o avea la brîu și lovind-o a rănit-o la un picior, și îndată, o, minune! și-a dat sfîntul și fericitul ei suflet în mîinile lui Dumnezeu.
Iar sfîntul și feciorescul ei trup rămînînd pe pămînt și încă sînge din piciorul cel tăiat curgînd, cu slava cereasca a strălucit că se lumina și locul dimprejur. Iar ticălosul tată văzînd întîmplarea, a fost cuprins de spaimă și de cutremur, întîi pentru că a ajuns ucigașul fiicei sale, apoi din pricina strălucirii celei dumnezeiești care se revărsase în jurul sfintelor ei moaște. Și vrînd să ridice sfîntul ei trup, nu putea să se atingă și nici să se apropie de el.
– „Că vrînd Dumnezeu să preamărească cu minune pe roaba Sa, a îngreuiat ca o piatră trupul ei”
Deci a alergat în cetate și a spus arhiepiscopului și mai-marilor cetății toate pe rînd cum s-au întîmplat și cum acum trupul fericitei zace pe pămînt, și caăeste cinstit de Dumnezeu cu strălucire cerească. Aceasta auzind arhiepiscopul împreună cu cei mai mari ai cetății și cu popor, au alergat cu făclii și cu tămîie și cu rugăciuni, și văzînd sfîntul trup strălucind cu acea dumnezeiască lumină, s-au minunat cu toții și au lăudat pe Dumnezeul minunilor, Care și acum, în vremile noastre cele mai de pe urmă, preamărește pe robii Săi, care împlinesc cu fapta sfintele Lui porunci.
Apoi vrînd să ridice sfîntul ei trup, după porunca arhiepiscopului și să-l ducă în cetate, nicidecum n-au putut, nici chiar să-l miște din loc. Deci, mai mult s-au spăimîntat. Și cu multă evlavie au început a se ruga lui Dumnezeu și Sfintei Filofteia, dar nici așa nu au putut s-o ridice. Că vrînd Dumnezeu să preamărească cu minune pe roaba Sa, a îngreuiat ca o piatră trupul ei.
Apoi, înțelegînd că aiurea voiește să fie dusă au început a-i pomeni ca unei ființe vii țările, mănăstirile, bisericile de peste Dunăre și cele de această parte de Dunăre și nicăieri n-a voit. Dar cum a pomenit de Biserica Domnească cea din Tîrgul Argeșului, îndată s-a ușurat mai mult decît greutatea cea firească și înțelegînd toți că acolo este voia lui Dumnezeu și a sfintei a merge, îndată a înștiințat cu scrisoare pe Radu Vodă, cel poreclit Negru (de care și biserica este zidită) de toate cele despre sfîntă. Acesta cum a fost înștiințat, fiind binecredincios și rîvnitor a-și împodobi țara și poporul său cu odoare de mult preț ca acestea, îndată cu mult alai, cu făclii și cu tămîieri, cu multă evlavie mergînd la Dunăre, a adus sfintele ei moaște în Țara Românească și le-a așezat în Biserica Domnească, cea zidita de el în orașul Argeș. Acolo au stat sfintele ei moaște pînă la zidirea Mănăstirii Curtea de Argeș, de către Neagoe Basarab. Aci au fost trecute sfintele moaște. Iar acum se află așezate în Paraclisul Mănăstirii Curtea de Argeș. Și acolo fiind, dă tămăduiri de tot felul de boli celor ce aleargă cu credință la sfintele ei moaște.
