Pomenirea Sfântului, sfințitului Mucenic Simeon, episcopul Persiei

Pe când în Persia împărățea Saporie, se înmulțiseră creștinii din acea țară, având episcopi, preoți și diaconi. Și s-au pornit spre mânie învățătorii păgânei credințe a perșilor, care se închinau soarelui și, împreună cu ei s-au unit și evreii, spre pierzarea creștinilor și căutau să ridice împărat asupra lor.
Deci, au defăimat la împărat, mai întâii, pe Sf. Simeon, episcopul cetăților Ctesifon și Salie, ca și cum acesta ar fi vrășmaș împărăției persane și prieten al împăratului grecesc din Constantinopol, pe care îl înștiințează de toate câte se petrec în Persia. Iar mai apoi, au fost învinuiți de trădare toți creștinii din Persia. Drept aceea, Saporie a pus dajdie mare și grea asupra creștinilor și a rânduit dregători sălbatici care să strângă în grabă aceste dajdii. A început, apoi, împăratul a ucide preoți și slujitori ai Bisericii, a jefui și chiar a dărâma bisericile creștinilor, iar pe Sf. Simeon, socotit ca vrășmaș al împărăției perșilor, a poruncit să-l aducă la el.
Însoțit de preoții Avdela și Anania și frecat în lanțuri, Sfântul episcop a fost adus înaintea împăratului. Întrebat de ce nu se închină soarelui, Sfântul Simeon a mărturisit cu tărie că el se închină numai lui Dumnezeu cel Atotputernic. Deci a fost trimis, episcopul în temniță, dar pe drum, a zărit pe bătrânul Gotazat, care în tinerețe fusese învățător împăratului și fusese creștin, iar acum pentru mărirea lumească și de frică, se închina soarelui, după credința perșilor. Pe aceasta zărindu-l episcopul s-a amărât în sufletul său și și-a întors fața de la el, nevrând să-l vadă.
Dar Gotazat s-a luminat la suflet și a plâns cu amar, văzând jalea și batjocora episcopului său și-l ruga pe împărat pentru eliberarea din lanțuri a Sfântului episcop. Deci, împăratul, văzând întoarcerea la Hristos a lui Gotazat, nu numai că nu i-a împlinit cererea sa, ci, măcar că ținea mult la el, a poruncit de i s-a tăiat capul. Și a împlinit totodată, și cea din urmă dorință a fostului său dascăl, adică, să se strige că, numai pentru Hristos, și-a dat capul la tăiere. Și auzit de aceasta Sfântul Simeon, în temniță fiind și a dat slavă lui Dumnezeu, bucurându-se.
Iar în ziua de Sfânta și marea Vineri a Patimilor Domnului, din acel an au fost scoși din temniță cei o mie o sută cincizeci de creștini, ce se aflau închiși pentru credința lor, împreună cu episcopul lor. Simeon și cu ceilalți preoți, și după multe chinuri și batjocuri, pe care au îndurat de la păgânii prigonitori, au primit cununa muceniciei, prin tăierea capului cu sabia.
(„Proloagele, volumul II”, Sursa: http://jurnalspiritual.eu)