Pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Eustatie

Acest sfânt mare Mucenic Eustatie (pe când se numea încă Placid, iar femeia lui – Tatiana) a fost general peste oști la Roma, pe vremea împăratului Traian (către anul 100). Și deși era un păgân bogat, el strălucea cu virtuțile, și mai ales era foarte milostiv față de săraci. Văzând deci Dumnezeu buna înclinare a sufletului lui, i s-a descoperit într-un chip asemănător celui în care s-a arătat Sfântului Apostol Pavel. Căci fiind într-o zi la vânat, i s-a arătat un cerb și a început a-l goni; și apropiindu-se a văzut între coarnele lui cinstita Cruce a lui Hristos, strălucind mai mult decât soarele, și pe dânsa chipul lui Hristos, și a auzit glas de la Cruce, zicând: „O, Placide! pentru ce mă prigonești? Eu sunt Hristos, pe Care tu-l cinstești fără să știi prin lucrările tale cele bune.” Uimit și speriat, Placid a căzut de pe cal și a rămas fără cunoștință mai multe ceasuri. Mântuitorul i-a apărut și a doua oară, ca să fie încredințat de adevărul din prima vedenie și ca să-i spună că El este Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului, și că din iubire pentru om a luat firea omenească și s-a întrupat pentru noi. Atunci Placide a crezut cu toată inima sa și s-a botezat, el și toată casa lui. Iar din botez el s-a numit Eustatie, soția lui, Teopista, iar cei doi copii ai lor: Agapie și Teopist. Văzând crescând credința și virtuțile sale, Domnul i-a apărut din nou și i-a spus că o să ajungă ca Iov, să îndure mari încercări din partea diavolului, dar că Harul va fi cu el.
Și într-adevăr, atât război a dat împotriva lui ucigașul de oameni, diavolul, încât și-a pierdut averea, a trebuit să ia drumul exilului, iar pe femeia sa a văzut-o robită și pe copiii lui răpiți de fiare sălbatice.
Dar s-a întâmplat ca în vremea aceea barbarii să invadeze pământurile romanilor, fără ca ei să poată găsi un căpitan de oști destul de încercat care să le poată face față. Atunci împăratul și-a adus aminte de Eustatie, de curajul lui și de multele lui isprăvi de arme, și l-a chemat la curte și i-a redat averea și bunurile și titlurile aristocratice romane. Iar Eustatie, în fruntea oștilor romane, a învins și respins pe barbari, și întorcându-se la Roma, a aflat pe soția și copiii săi, păstrați nevătămați de Harul lui Dumnezeu, pentru credința sfântului.
Iar noul împărat, Hadrian (117), i-a redat lui cinstea cea dintâi, dar i-a cerut ca să aducă jertfă la idoli pentru victoriile obținute. Eustatie i-a răspuns că această victorie s-a datorat numai lui Hristos, nu și puterii iluzorii a idolilor și falșilor dumnezei. De acest răspuns mâniindu-se împăratul i-au dat, pe el și pe soția și pe copiii lui, spre mâncare fiarelor sălbatice. Cum însă fiarele nu au vrut să-i mănânce, i-au vârât într-un cazan de aramă încins cu foc și așa și-au dat sfinții mucenici sufletelor lor în mâinile lui Dumnezeu, fără ca focul să strice trupurile lor, spre mirarea păgânilor și bucuria creștinilor, care au înțeles astfel că harul lui Dumnezeu sălășluiește în trupurile Sfinților Mucenici ce le sunt lăsate spre mângâiere.