Pomenirea Sfântului Ierarh Leontie al Rădăuților

Acest purtător de Dumnezeu Leontie s-a născut din părinți drept-măritori creștini în orașul Rădăuți la începutul sec. al XIV-lea. Încă din pruncie, dus de părinți la biserică, a fost cuprins de o mare dragoste față de casa lui Dumnezeu unde, mai apoi, mergea zilnic și asculta cu toată luarea aminte întreaga slujbă după care zăbovea, căutând să se apropie cât mai mult sufletește de cuvioșii părinți călugări, ostenitori și slujitori sfințiți la această catedrală voievodală.
Părinții din obștea catedralei văzându-l cu atâta dragoste pentru casa lui Dumnezeu, pentru sfintele slujbe, l-au primit în obștea lor unde, fericitul Leontie în toate cele rânduite ca ascultare, arăta râvnă și smerenie.
Pentru viața lui duhovnicească a fost călugărit primind numele de Lavrentie. Râvna lui pentru nevoințele duhovnicești tot mai mult sporea. Luând binecuvântare de la starețul obștei, s-a îndreptat către un loc sihăstresc, nu departe de Putna, unde erau câțiva sihaștri. Mitropolitul Moldovei de atunci, aflând de această vatră sihăstrească cu rânduială prea frumoasă, a mers și a sfințit biserica acelui schit și odată cu aceasta a hirotonit în preot pe cuviosul Lavrentie, numindu-l tot atunci egumen, potrivit și dorinței acelei obști.
Aici, în această cuvioasă obște vine să se nevoiască și cuviosul Daniil Sihastrul sub povața părintelui său duhovnicesc Lavrentie.
Înființându-se scaun episcopal la Rădăuți, în timpul Voievodului Alexandru cel Bun, nu după multă vreme, Cuviosul Lavrentie este chemat la înalta vrednicie și înfricoșătoarea răspundere a arhieriei. Primind darul arhieriei nu a încetat nici o clipă nevoințele sihăstrești, în chilia sălașului său episcopal. Veghind la păstrarea rânduielilor canonice, păzind scumpătatea și pogorământul în toate câte le rânduia spre zidirea Bisericii lui Hristos, Sfântul Ierarh Leontie cu înțelepciune, smerenie și dăruire s-a nevoit spre folosul cel mântuitor al păstoriților săi sufletești.
S-a retras din scaunul arhipăstoresc și a luat schima cea mare la sihăstria – Laura.
Cunoscându-și dinainte sfârșitul vieții sale pământești, a chemat întreg soborul pentru a-i da ultimele sale povețe părintești, a rânduit ca egumen al acestei sfinte mănăstiri, pe cel mai apropiat ucenic al lui, cuviosul Daniil Sihastrul, pe care binecuvântându-l, a adormit în Domnul întru nădejdea învierii și a vieții veșnice.
Credincioșii, fiii lui duhovnicești veneau la mormântul său unde se rugau și aflau tămăduiri de tot felul de boli. Curând, cinstitele sale moaște au fost strămutate la Rădăuți potrivit dorinței credincioșilor. Aici, la racla cu sfintele sale moaște, venea multă lume, cunoscând darul lui Dumnezeu care se revărsa asupra tuturor celor care, cu credință se rugau și sărutau sfintele sale moaște.
În anul 1639, racla cu sfintele sale moaște a fost răpită de năvălitori, cum menționează cronicile, fără să se știe, nici până în ziua de azi, locul unde ele au fost duse.