Pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Sisoe cel Mare

Luând asupra lui Crucea Domnului Nostru încă din tinerețe, preafericitul nostru Părinte Sisoe se retrase în pustiul Schetis (adică „al Schitului”). Înainta atât de repede pe calea virtuții și în lupta ascetică încât fu în curând considerat de toți drept modelul de călugăr. La puțin timp după moartea Sfântului Antoni, pe când pustiile Sketis și Nitria începeau să fie populate cu prea multă lume, el se hotărât să meargă în partea interioară a muntelui, unde trăise marele patriarh al pustiului, și care era pe atunci părăsită din cauza invaziilor barbare (prin 357). Rămase acolo 72 de ani, urmând în toate pe Sfântul Antonie. Un frate îl întreba într-o zi dacă a ajuns la măsura lui avva Antonie. El îi răspunse: „Dacă aș avea unul din gândurile avvei Antonie, aș deveni cu totul ca de foc; cunosc însă un om care, cu trudă, poate să ducă gândirea avvei Antonie”. Primea hrană din când în când printr-un călugăr venit de la Pispir, dar se întâmpla o dată ca acesta să întârzie aproape zece luni. Cum mergea prin munte, Sisoe întâlni un vânător, venit din Faran (Sinai), care nu văzuse pe nimeni de 11 luni. Bătrânul se întoarse atunci în chilia sa și lovindu-se peste piept își spuse: „Iată, credeai că ai făcut lucru mare, dar tu nu ești nici măcar la nivelul acestui mirean!”.
Printre virtuțile care îi împodobeau inima, excela înainte de toate în smerenie și îi învăța pe cei care îl vizitau ca aceasta se poate obține mai întâi prin abstinență, apoi prin rugăciune și în sfârșit forțându-ne să ne considerăm în orice împrejurări inferiori tuturor oamenilor. Îi plăcea atât de mult să postească și era atât de cufundat în rugăciune încât rămânea zile întregi fără să se îngrijească de mâncare iar când discipolul său, Avram, îi atrăgea atenția, el răspundea cu simplitate: „Nu am mâncat noi, copilul meu?” – Celălalt răspunzându-i că nu, el spunea: „Dacă nu am mâncat, adu și hai să mâncăm”.
Fiul unui om care venise să îl viziteze pe bătrân pe munte murise pe drum iar tatăl, fără să se tulbure, îl aduse cu încredere la bătrân și se închina lui cu fiul său. Apoi ieși. Sfântul, gândindu-se că tânărul rămăsese prosternat din respect, îi spuse: „Scoală-te, ieși afara!”. Pe dată defunctul se ridică și ieși.
Oprindu-se într-o zi lângă mormântul lui Alexandru cel Mare, bătrânul contempla cu stupoare zădărnicia slavei pământești și vărsa lacrimi pentru soarta comună a tuturor oamenilor (acest episod nu se afla în apoftegmele din Patericul egiptean dar face obiectul reprezentării Sfântului, care a devenit tema clasică a „amintirii morții” în programul iconografic al Mănăstirilor). Apoi reveni în chilia sa, pentru a-și continua nevoințele în așteptarea Domnului. Unui frate care căzuse în păcat de mai multe ori îi spuse: „Ridică-te încă o dată și încă o dată” – „Până când?” întrebă fratele.
– Bătrânul răspunse: „Până când vei fi găsit (de moarte) ori în bine ori în păcat. Căci omul se prezintă la judecata în starea în care a fost găsit”.
Terminându-și calea vieții sale, Sfântul Sisoe era gata să moară și pe când Părinții erau așezați în jurul lui, fața sa străluci dintr-odată ca soarele. Iar el le zise: „Iată că vine avva Antonie”. La puțin timp spuse: „Iată corul Profeților”. Fața sa străluci și mai tare și el spuse: „Iată că vine corul Apostolilor”. Apoi fața i se lumină și el părea să stea de vorbă cu un personaj nevăzut. Părinții îl întrebară cu cine vorbește iar el răspunse: „Iată îngerii venind să mă ia iar eu îi implor să mă lase să fac puțină pocăință”. Bătrânii ripostară: „Dar tu nu mai ai nevoie să faci canon, Părinte”. El răspunse atunci plângând: „Adevărat vă spun că nu am nici măcar conștiința de a fi la început”. Părinții se minunară de o asemenea smerenie și înțeleseră că el ajunsese la desăvârșire. Fața lui deveni atunci dintr-odată mai strălucitoare ca soarele și toți cei prezenți fură cuprinși de spaimă. Bătrânul murmura: „Priviți, Domnul vine și El spune „Aduceți-mi chivotul pustiei”. Cu aceste cuvinte Sfântul Sisoe își dădu sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Ca un fulger a scăpărat și tot locul fu cuprins de bună mireasmă. (calendar ortodox 2006)