Pomenirea preacuviosului părintelui nostru Iosif, scriitorul de cântări

Preacuviosul Iosif a fost din Eparhia Siciliei, din părinți cu numele Plotin și Agata. Era binecredincios și blând la obicei și îndeletnicindu-se pururea cu deprinderea dumnezeieștilor Scripturi. Încăpând patria lui in mâinile agarenilor, a mers cu maică-sa și cu frații săi la Peloponez, și de acolo la Tesalonic, unde s-a și călugărit și a intrat în nevoințele duhovnicești. Patul lui era pământul, așternutul lui o piele, iar haina lui proastă și sărăcăcioasă; hrana lui, puțină pâine, și băutură, apă. Sta în picioare toată noaptea la rugăciune și cu îngenunchere. Totdeauna avea cântări în gura sa, lucrul mâinilor sale era caligrafia, iar când părăsea scrisul, avea citirea dumnezeieștilor Scripturi. Din acestea s-a făcut așa de blând și de înțelept, plecat, fără de răutate, întreg la minte, și câte urmează acestora. Având o bogăție ca aceasta de fapte bune, s-a hirotonit preot. Și în scurtă vreme s-a dus la Constantinopol cu sfântul Grigorie Decapolitul, cu care s-a închis în biserica sfântului mucenic Antipa, veselindu-se în grele petreceri, și in căile vieții pustnicești. Iar de vreme ce răsărise eresul cel hulitor de Hristos, al luptătorilor împotriva icoanelor, fericitul acesta încă a purces să meargă la Roma, rugat fiind de unii, și prinzându-l corăbiile barbarilor, l-au dus legat la Creta și l-au băgat în închisoare, unde a învățat pe toți calea mântuirii, și a scăpat pe mulți din mâinile diavolului. Arătându-i-se acolo oarecare om cu sfințită cuviință de la Mira Lichiei, i-a zis: Iată, primește această cărticică; și el, luând-o, citea și cânta acestea: „Grăbește, Indurate, și sârguiește ca un milostiv spre ajutorul nostru, că poți voind”. Și această cântare, o minune, se făcu dimineața lucru aievea. Căci atunci murind Teofil ocrotitorul eresului, Biserica lui Hristos a dobândit iarăși podoaba și buna-cuviință a cinstitelor icoane. Pentru aceasta atunci și cinstitul acesta Iosif fiind slobozit de la închisoarea din Creta, s-a dus la Constantinopol, și dobândind de la oarecine o parte din sfintele moaște ale sfântului apostol Bartolomeu, a făcut el împreună cu cinstitul Grigorie o biserică în numele apostolului. Pentru aceasta, aflându-se în grijă și în gândire multă, a-i împodobi praznicul cu cântări cuvioase și tropare, se ruga cu lacrimi și cu suspinuri, ca să dobândească darul acesta, pe care l-a și dobândit. Căci văzu un om înfricoșător, eu chip apostolesc, care ridică sfânta Evanghelie de pe sfânta masă, și o puse pe pieptul lui, și apoi îl binecuvântă. Aceasta a fost începătura dumnezeiescului dar. Căci de atunci și mai pe urmă fără de trudă și prea lesne alcătuia sfințitele cântări, și le da celor ce cereau, încât socoteau unii cum că nu le scoate de la sine, ci le învață întâi de la alții, apoi le zice pe de rost, și așa le dă celor ce le pofteau. Dar nu era așa pricina, precum socoteau aceia amăgindu-se, ci era dat din dumnezeiescul dar a le izvodi. Drept aceea era de gurile tuturor lăudat, și de toți dorit și iubit, nu numai de cei simpli și de boieri, ci chiar și de împărații cei de atunci. Și a fost osândit la izgonire de Barda cezarul, unchiul împăratului Mihail, pentru că sfântul îl mustrase. Ci iarăși numaidecât chemat din izgonire, își luă pe seama lui paza sfintelor vase ale sfintei biserici a lui Dumnezeu, fiind patriarh minunatul Ignatie. Și nevoindu-se pentru dreapta credință, a fost izgonit la Cherson. Iar după moartea lui Barda a fost eliberat de acolo de Teodora împărăteasa, care a întărit Ortodoxia, și făcând laude multor sfinți, a răposat, și au fost îngropate cinstitele lui moaște la mănăstirea unde și acum se află.