Ziua premergătoare Rusaliilor este unul dintre momentele în care lumea celor vii încearcă o reconciliere cu lumea celor „trecuți dincolo”. Credința populară susține că, în perioada aflată între Paști și Rusalii, sufletele celor morți sunt libere să umble pe pământ, ocazie cu care, de cele mai multe ori, se întorc în locurile unde au trăit odinioară. De Rusalii însă, spre marea lor supărare, sunt nevoite să se întoarcă în întuneric. Pentru a le îmbuna și a le ușura trecerea dincolo, creștinii dau de pomană, în această zi, vase de lut pline cu mâncare gătită (friptură, sarmale, orez), dar și căni cu vin sau rachiu.
O dată cu „împărțeala”, era bine să se aprindă o lumânare și să se rostească numele celui mort. Acest obicei era atât de înrădăcinat în lumea satelor, încât nu mai era necesară cumpărarea altor vase de lut. Cele primite de pomană în această sâmbătă fiind suficiente pe parcursul întregului an. Trebuie amintit că, în prealabil, se organizau târguri unde meșterii olari aveau ocazia să-și etaleze produsele. Nu era bine în această zi să se dea cu mătura sau să se toarcă, în schimb era indicată coacerea plăcintelor. Acestea urmau să fie date de pomană, a doua zi, în special copiilor.
Tot în această perioadă, la sate avea loc un ritual unic în felul său, dansul Călușarilor. Acesta cuprindea o serie de practici și formule magice, având rolul de a proteja oamenii și animalele de acțiunea malefică a Rusaliilor (ființe magice asemănătoare într-o oarecare măsură ielelor) și de a vindeca. Ceata de călușari era formată din maximum 11 membri, fiecare îndeplinind un rol strict delimitat.
Printre ei se afla „vătaful” (purtând în mână un chip de cal sculptat), „mutul” (având rolul de a-i sancționa pe cei care greșesc, nu dansa, ci lovea cu un bici pentru a alunga duhurile rele) și stegarul (cel care purta steagul, un băț care avea în vârf o bucată de material, usturoi și pelin). Călușarii aveau zurgălăi la picioare, iar în mâini țineau câte un băț. Magia dansului îi vindeca pe cei stăpâniți de duhuri necurate, alunga frigurile, proteja copiii. Prin intermediul unui vas de lut care se spărgea în timpul dansului, sau prin jertfirea unui pui de găină, duhurile necurate îl părăseau pe cel bolnav.
Dar chiar și călușarii erau nevoiți să respecte o serie de interdicții, în caz contrar existând riscul de a atrage asupra lor furia Rusaliilor. Mai întâi, timp de 9 ani, nici un dansator nu avea voie să iasă din ceata călușarilor. Dansul călușarilor fiind unul profund solar, trebuia să se încheie înainte de apusul Soarelui. Nu în ultimul rând, la sfârșitul dansului, toate obiectele folosite (biciul, bețele etc.) erau îngropate în pământ. O altă superstiție cerea ca toți dansatorii să doarmă în această perioadă doar sub streșinile bisericilor. (www.traditii.ro)
