Pomenirea eroilor martiri anticomuniști la Biserica „Nașterea Maicii Domnului”



Câteva zeci de credincioși au participat miercuri, 9 martie a.c. de prăznuirea Celor 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei la o slujbă specială de comemorare a celor care s-au jertfit în temnițele și lagărele regimului comunist de la noi și de pretutindeni. Evenimentul a avut loc la biserica monument cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” situată în imediata vecinătate a Palatului de Justiție din localitate.
După cum a reamintit celor prezenți, rude și câțiva supraviețuitori ai gulagului roșu, în cuvântul său de învățătură, părintele paroh Viorel-Ioan Vârlan, această zi specială a fost decretată, în Arhiepiscopia Ortodoxă Română din Cele Două Americi, încă din 1996 ca zi de pomenire a eroilor rezistenței anticomuniste, iar la noi, pe cuprinsul Patriarhiei Române de câțiva ani.
„Adeseori sufletele mari suferă în tăcere, iar, noi astăzi tăcem pentru ca ei să vorbească” – a subliniat celor prezenți, în câteva cuvinte emoționante părintele Laurențiu Milici, referindu-se totodată la o străveche tradiție vetero-testamentară (Vechiul Testament, n.red.) pomenită în Cartea Macabeilor (nerecunoscută de cultele Protestante și Neo-protestante, n.red.), unde, iudeii victorioși în războaiele elenistice, au trmis 200 de drahme la Ierusalim, la Templu, deci, pentru ca acei ostași căzuți în luptă să fie pomeniți acolo.
Mulți dintre cei care au pătimit în temnița roșie sunt deja trecuți la Domnul, precum regretatul doctor pediatru Traian Pop, alții, din păcate sunt bolnavi sau prea în vârstă ca să-și poată rememora chinurile trecute, iar mărturisirile lor sunt prea dramatice spre a le reda în cuvinte, însă, se păstrează nealterate în memoria colectivă.