Viețile sfinților - 31 Decembrie

Pomenirea Cuvioasei maicii noastre Melania Romana



Cuvioasa maica noastră Melania a trăit pe vremea împăratului Honoriu. Era de neam cinstit și strălucit, întîiul în senatul roman. Sfînta iubea din toată inima pe Domnul și dorea să trăiască în feciorie. Dar părinții ei au măritat-o, împotriva ei, și a avut doi copii. Murindu-i părinții și copiii, a părăsit cetatea și s-a mutat în afară de zidurile cetății. Acolo trăia în schimnicie, vindeca pe bolnavi, primea pe străini, cerceta pe cei din închisori și pe cei surghiuniți. Apoi a vîndut averea ei cea mare. A luat pe ea 120.000 de galbeni și i-a dat la mănăstiri și la biserici. La început mînca o dată la două zile, apoi o dată la cinci zile, sîmbăta și duminica. Avea scriere foarte frumoasă și împodobită. Apoi, a plecat în Africa, unde a stat șapte ani. După ce a împărțit averea ei și acolo,
s-a dus în Alexandria. Din Alexandria s-a dus la Ierusalim și a trăit într-o chilie. A strîns în jurul ei 90 de fecioare și le ținea pe cheltuiala ei cu tot ce le trebuia. Îmbolnăvindu-se foarte greu de durere de coaste, a chemat pe Teofil episcopul Elefterupolei. S-a împărtășit cu Sfintele Taine, și-a luat rămas bun de la surorile ei și a rostit aceste ultime cuvinte: „Așa s-a făcut, precum a hotărît Dumnezeu!”; și îndată și-a dat Domnului duhul ei.