Pomenirea celor adormiți, între canoane și inovație (II)

Pr. lect. dr. Radu Petre Mureșan, de la Facultatea de Teologie din București, a explicat că din punct de vedere creștin, există certitudinea că persoana există din momentul procreării, iar canoanele prevăd pedepse aspre pentru femeile care comit avort. Cu toate acestea, Biserica o socotește pe femeia în cauză nu doar vinovată, ci și victimă, primind-o la sânul său dacă se căiește și se îndreaptă, alinându-i rănile sufletești, sprijinind-o și ajutând-o să înceapă o viață nouă. După 1989, odată cu legalizarea avortului, în România a început să existe o preocupare pentru sufletele copiilor avortați, manifestată și prin traducerea, în limba română, a lucrării lui Kenneth McAll, Healing the family tree, (London, Sheldon Press, 1982). Lucrarea, ca și conferința pe care autorul a ținut-o la București în anul 1997, în Sala Palatului patriarhal, a generat nedumerire și derută în rândul credincioșilor, care și-au pus problema ortodoxiei afirmațiilor sale. În calitate de medic, autorul arăta că păcatul avortului are urmări grave care se resfrâng asupra urmașilor și că o mare parte din bolile de care suferim, și mai ales cele de natură psihică, se datorează acestor pruncucideri. Ceea ce a creat nedumeriri este faptul că, pentru vindecarea acestor boli, autorul recomanda rugăciunea și, în special, Sfânta Liturghie, care atrăgea după sine, aproape automat, tămăduirea.
Pentru vindecarea bolnavilor pe care-i avea în îngrijire, dr. Kenneth organiza săvârșirea unei „Liturghii“, la care invita persoanele în cauză și familiile lor, cu condiția ca acestea să creadă că se pot vindeca, în acest mod: „În vederea pregătirii pentru Sfânta Liturghie de izbăvire, întocmim arborele genealogic pentru a identifica persoana pentru care ne vom ruga. În cazul copiilor născuți morți, avortați spontan sau cu intenție, este necesar a-i chema pe nume (Isaia 49, 1). Dacă pruncul nu a avut nume, câteodată Domnul ne va sugera unul sau familia poate alege un nume, în așa fel încît rugăciunea să devină mai personală și mai specifică“. Adeseori, „Liturghia“ aceasta se săvârșea în absența persoanelor pentru care se oficia, chiar și fără cunoștința și consimțământul lor. În timpul în care se săvârșeau aceste „Liturghii“, participanții aveau tot felul de viziuni (Mântuitorul Iisus Hristos, Maica Domnului sau copiii avortați la vârsta la care ar fi trebuit să ajungă), prin care primeau încredințare că au fost iertați pentru păcat.
Nu se poate da nume cuiva care nu s-a născut
Ideea că acele familii ar trebui să acționeze într-un anumit mod, în Biserică, pentru „vindecarea arborelui genealogic“ a prins contur în anumite medii ecleziastice din țara noastră. În cuvântul-înainte, scris la apariția în limba română a sus-menționatei lucrări, părintele prof. dr. Constantin Galeriu spunea: „Biserica, în Duhul Sfânt, înfățișează aceste ființe nevinovate Jertfei Mântuitorului. Îndrăznim a spune că Domnul îi primește într-un fel de «botez al sângelui, asemenea pruncilor uciși de Irod». Este singura nădejde de a fi luați sub ocrotirea «Mielului Celui înjunghiat de la întemeierea lumii» (Apoc. 13, 8), a cărui Jertfă se actualizează mereu în Sfânta Liturghie. Celor adormiți, învață Sfântul Simeon al Tesalonicului, le sunt mai de folos Liturghiile, iar celelalte mai puțin îi ajută. Pentru că omul, murind, a încetat de la păcat, iar prin jertfă se împărtășește cu Hristos… se izbăvește cu dumnezeiască milă de toată durerea. Iar mama care trebuie să se roage milostivului Dumnezeu pentru iertarea păcatelor ei, se cuvine să ia aminte și la pruncul sau pruncii ei, să-i încredințeze ea însăși în căință adâncă iubirii lui Dumnezeu și bunătății Lui atotcuprinzătoare. Să-i pomenească la Sfânta Liturghie simplu, prin cuvintele «prunci lepădați»“.
Din experiența pastorală proprie, știm că numeroase femei vin la sfântul altar cu pomelnice pe care sunt scrise nume de copii avortați, sub forma Ion-Ionela, Vasile-Vasilica sau sintagme ca „prunci morți înainte de vreme“, „prunci morți nebotezați“. Anumiți preoți încurajează această practică, făcând slujbe separate pentru toți copiii care au murit nebotezați sau care au pierit în urma avorturilor. Alții sfătuiesc femeile, la Spovedanie, ca să dea sărindare pentru copiii avortați, în special în Postul Nașterii Domnului. În sâmbăta dinainte de Nașterea Domnului se face „dezlegarea sărindarelor“, cu o pomană foarte consistentă la biserică. De asemenea, există câteva rugăciuni și canoane pentru copiii avortați, asupra cărora Biserica nu s-a pronunțat, cel puțin după cunoștința noastră. Un exemplu este Canonul de rugăciune pentru copii avortați, tipărit de parohia Câmpu Mare din județul Vâlcea, și care se săvârșește în respectiva Biserică în fiecare zi de joi (vezi situl parohiei www.dragasani_vl.ro/parohie/imp.html). De asemenea, un Canon de pocăință către Domnul Iisus Hristos pentru pruncii avortați a apărut la Editura Bizantină.
Ne putem, totuși, vindeca arborele genealogic?
Conform învățăturii ortodoxe, vindecarea arborelui genealogic se face prin Sfântul Botez, care șterge păcatul strămoșesc și nu lasă să se perpetueze păcatele strămoșilor pentru care să sufere copiii. Înclinațiile și tarele ereditare rămân, dar nu devin predestinare, ele se pot modela și vindeca. Altfel, este contestată eficacitatea Sfântului Botez și posibilitatea de a avea o viață nouă în Hristos. Pe de altă parte, nu se poate da nume cuiva care încă nu s-a născut. Se poate da nume unui copil la 8 zile de la naștere, în cadrul unei ierurgii speciale. A da un nume unui copil care nu s-a născut, fără o slujbă anume și fără Botez, înseamnă a te substitui slujitorilor și rânduielilor bisericești. Nici dacă se specifică „pentru copiii avortați“ nu este corect, deoarece Biserica pomenește cu numele numai pe cei care sunt membrii ei, prin Sfânta Taină a Botezului. Mamele care cred că prin aceasta fac un lucru folositor se înșală, nu copiii avortați au nevoie de lumină și de mântuire, ci ele, soții lor și medicii care săvârșesc păcatul acesta. Ce va face Dumnezeu cu sufletele acestor copilași este o taină pe care numai El o știe. Cât privește recomandarea aprinderii unui număr mare de lumânări, aducerea unui număr mare de prescuri la Sfânta Liturghie nu contribuie la iertarea acestui păcat. Ci căința, părerea de rău pentru păcatul săvârșit, mărturisirea lui, faptul de a nu mai face păcatul.
Inovațiile în pomenirea celor adormiți denotă o grijă exagerată a celor vii de a se asigura că cei plecați dintre ei au ajuns în rai, grijă care denaturează adesea într-o forțare a rânduielilor bisericești. Preoții confruntați cu aceste doleanțe ale credincioșilor trebuie să explice cu mult tact care este rânduiala Bisericii Ortodoxe și să nu introducă inovații liturgice, doar pentru a da satisfacție unui grup de credincioși.
Iubirea, element fundamental în relațiile dintre creștini, ca mădulare ale Trupului tainic al lui Hristos, este cea care restaurează prin har și integrează în comuniune, prin Biserică, pe cei vii cu cei adormiți. Ne mântuim în și prin comuniune cu Dumnezeu și semenii noștri, în comuniune de iubire și rugăciune, în întrajutorare reciprocă în viața aceasta și după moarte, și pierim în izolare, prin păcat. Rugăciunile pentru cei plecați dintre noi și grija pentru sufletele lor se înscriu în această nevoie de comuniune tainică, având încredințarea că tot ceea ce este bun și cerem de la Dumnezeu ni se va da, atât nouă, celor vii, cât și celor care nu mai sunt printre noi.
(sursa: Ziarul Lumina)