Crapă pietrele

Polul frigului s-a mutat la noi în județ



Şoferii au avut ieri dimineaţă de răzuit minute bune parbrizele îngheţate
Şoferii au avut ieri dimineaţă de răzuit minute bune parbrizele îngheţate

– Mercurul din termometre s-a oprit în noaptea de luni spre marți la -10 grade Celsius în Suceava și la -12 grade Celsius la Rădăuți
Polul frigului pare să se fi mutat în județul Suceava. Noaptea de luni spre marți a adus un pui de ger în mai multe zone. De exemplu, în municipiul Suceava mercurul termometrelor s-a oprit la -10 grade Celsius, în timp ce la Rădăuți a fost chiar mai frig, -12 grade Celsius. În zona de munte, la Poiana Stampei și Vatra Dornei, temperaturile au fost ceva mai ridicate, minimele nopții fiind de -5,6 grade Celsius. Începând de ieri dimineață, la munte zăpada a căzut din abundență, astfel încât stratul de zăpadă avea peste 10 centimetri, iar iubitorii sporturilor de iarnă se gândesc deja că în week-end vor putea merge pe pârtie.
Frigul a început să se facă simțit încă de luni după-amiază, iar spre seară zăpadă topită s-a transformat în polei. Așa se face că în mai multe zone șoselele au devenit adevărate patinoare artificiale. La Cumpărătura, spre exemplu, mai multe autovehicule au ajuns în șanț după ce au derapat. Circulația a fost întreruptă zeci de minute, cozile de mașini formate în cele două direcții de mers, spre Suceava și spre Fălticeni, fiind de câțiva kilometri.
Din cauza blocajelor, nici mașinile de la Secția de Drumuri Naționale nu au putut interveni eficient pentru a împrăștia material antiderapant, astfel încât timpul de așteptare s-a prelungit. Circulația a fost reluată într-un final, numai că pentru a nu apărea și alte blocaje s-a mers cu viteză foarte mică.
Probleme s-au mai înregistrat și la Ilișești sau Spătărești, nu însă la dimensiunea celor de la Cumpărătura.
Tot din cauza poleiului și a ceței, pe drumurile din județ s-au înregistrat 4 accidente rutiere, dintre care unul grav. Este vorba de o Dacie, care a derapat din cauza poleiului de pe drumul european 85, din zona Dărmănești, și a lovit trei bărbați care lucrau la remedierea unor defecțiuni la un camion.
Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a avut și o explicație pentru această avalanșă de evenimente pe șosele. „Cei de la Drumuri Naționale nu au finalizat semnarea contractului cu firma care urmează să se ocupe de întreținerea traseelor rutiere. Ei au lucrat doar cu utilajele pe care le au în dotare, iar acestea au fost insuficiente pentru a acoperi toate traseele. Oricum, situația se va schimba, în condițiile în care de acum înainte se va interveni cu utilajele firmei care a câștigat contractul pentru întreținerea drumurilor, pe bază de comandă”, a declarat Onofrei. Prognoza meteo arată că în azi și mâine vremea se va încălzi ușor, iar de vineri va intra într-un nou proces de răcire.
Foto: Marius Șuiu



Recomandări

Condiții de iarnă extremă întâmpinate de un alergător montan care a parcurs în aceeași zi Rarăul, Giumalăul și Pietrosul Bistriței

Alin Atănăsoaie, managerul unei firme din Suceava, s-a apucat de alergare montană în urmă cu aproape șase ani
Alin Atănăsoaie, managerul unei firme din Suceava, s-a apucat de alergare montană în urmă cu aproape șase ani