Poluarea sistematică a râului Suceava de către SC ACET SA prin evacuarea apelor menajere din canalizarea orașului era un lucru știut de toate autoritățile locale încă de acum trei ani. O demonstrează toată corespondența între diferite instituții sucevene, hârtii care nu s-au mai concretizat și în fapte. Așa se face că întreaga vină pentru cei trei ani de poluare a râului Suceava se împarte între mai multe instituții sucevene.
Lucrările de subtraversare a râului Suceava a conductelor de canalizare, atât de lăudate de directorul SC ACET SA Suceava, Ștefan Groza, cu ocazia inaugurării lor în decembrie 2007 erau proaste încă din start. Acest aspect este adus la cunoștința Primăriei Suceava încă din ianuarie 2005, când conducerea ACET a observat „o neetanșeitate a sistemului”. În consecință, se încheie un act cu firma constructoare, SC Axicon SRL Suceava, prin care aceasta se obligă să remedieze defecțiunea în termen de 60 de zile.
Acest lucru nu se petrece în perioada stabilită, astfel încât Primăria Suceava mai primește alte șase înștiințări din partea ACET.
Într-un final, pe 24 martie 2006, lucrările de remediere a defecțiunilor se încheie. Este doar un fel de a spune că s-au încheiat, pentru că apele uzate continuau să se scurgă direct în albia râului Suceava fără nici un fel de opreliști.
Cu ocazia recepționării lucrărilor de refacere, plătite de firma Axicon pentru că lucrările erau în perioada de garanție, se constată și alte nereguli cu privire la sistemul de subtraversare. Ca urmare a colmatării cu pietriș a uneia dintre conducte și a depunerilor din chesonul aflat pe malul drept al râului Suceava, capacitatea de transport al apelor uzate a fost micșorată semnificativ.
Așa că, ACET raportează cu conștiinciozitate: „Deversările care se constată au loc discontinuu, fiind specifice perioadelor cu debite crescute, când plouă și sistemul unitar de canalizare transportă cantități mari de ape”.
Măsurile cerute: „Intensificarea intervențiilor la Primăria Suceava” La scurt timp după finalizarea reparațiilor de formă la lucrarea de mântuială, plătită cu 7 miliarde de lei vechi din bugetul administrației publice locale și încă 100.000 de euro din partea statului danez, adresele dintre diferite instituții ale statului continuă la fel de steril.
Pe fir intră și Direcția Apelor „Siret”, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava. În loc să ia măsuri de sancționare a celor vinovați de deversările repetate, reprezentanții Apelor Române se mulțumesc să ia ca măsuri „intensificarea intervențiilor la Primăria Suceava pentru rezolvarea deversărilor”.
Șirul scrisorilor de curtoazie în locul unor măsuri ferme și rapide nu este însă nici pe departe finalizat.
SC ACET SA Suceava transmite în ianuarie 2007 adrese și către Garda de Mediu, dar și către Agenția de Protecția Mediului, instituții care asistă, de asemenea, pasive la poluarea apelor râului Suceava.
Primăria Suceava a alocat 570.000 de lei pentru reparații În cursul anului 2007, Primăria Suceava decide să aloce o sumă importantă de bani pentru refacerea sistemului de subtraversare. Suma destinată lucrărilor era de 500.000 de lei (5 miliarde de lei vechi), numai că acești bani nu au mai fost virați, astfel încât deversările au continuat. Mai nou, Primăria a alocat alți bani pentru a cârpi un proiect născut mort. În ședința din 10 iulie 2008 s-au alocat 570.000 de lei pentru reabilitarea și retehnologizarea stației de epurare, o bună parte din bani fiind destinată pentru decolmatarea conductelor de subtraversare și decolmatarea chesonului de pe malul drept al râului Suceava.
Este greu de înțeles de ce aceste lucrări trebuie plătite din nou din banul contribuabililor suceveni, mai ales că SC ACET SA este o societate comercială care în 2006 a încheiat anul cu un profit serios.
Probabil că astfel de investiții ar fi scăzut din primele și salariile șefilor instituției, oameni care sunt plătiți cu bani grei pentru a gira incompetența unor lucrări făcute de dragul de a fi bifate la realizări.






