Sub auspiciile generoase ale programului european Erasmus+, KA2, proiectul de parteneriat școlar ”European DarkSky Protectors” în curs de derulare cu parteneri din Turcia, Finlanda, Grecia, Italia, Polonia și România asigură elevilor de la Colegiul Tehnic ”Samuil Isopescu” din Suceava oportunitatea de a se manifesta ca factori activi de luptă împotriva poluării în general și a poluării luminoase în special. Lumina artificială, inventată de om și utilizată fie pentru a prelungi ciclul diurn, fie pentru înfrumusețarea spațiului nocturn sau sporirea gradului de siguranță în locurile întunecoase, poate deveni dăunătoare atât omului însuși, cât și celorlalte viețuitoare atunci când este folosită incorect sau excesiv.
În cadrul proiectului ”European DarkSky Protectors” (EDP) elevii îndrumați de profesori desfășoară activități de documentare, cercetare, măsurare și determinare a efectelor poluării luminoase, fac schimburi de opinii și rezultate și se întâlnesc periodic pentru a lucra împreună. Până acum, aceste întâlniri, numite Learning-Teaching-Training (LTT), au avut loc la Colegiul Tehnic ”Samuil Isopescu” (decembrie 2016), Kavala – Grecia (aprilie 2017) și Narpes – Finlanda (septembrie 2017). La LTT3 din Finlanda au participat elevii Andronache Iosif Samuel (XII B), Pădurariu Valentin (XII B), Ciocîrlan Gabriela (XII A) și Costeniuc Vlad (XI C).
”Am avut bucuria să lucrez într-o echipă europeană multiculturală cu colegi din Italia, Polonia și Grecia cu care am realizat un studiu despre economisirea energiei. Pe lângă practicarea limbii engleze, am avut oportunitatea de a utiliza tehnici noi de TIC cum este «Green Screen», experiențe care mi-au îmbogățit și consolidat competențele lingvistice, profesionale și de lucru în echipă”, a spus la revenirea în țară elevul Andronache Iosif Samuel. Coordonatoarea proiectului, prof. Georgeta-Mihaela Cîmpan, apreciază interesul manifestat de elevii implicați în proiect, seriozitatea cu care lucrează și reușitele lor în echipele multinaționale în care au derulat activitățile proiectate.