Poluarea unei suprafețe de aproape 1.000 de metri pătrați de teren cu bitum fierbinte, în urma unui accident de circulație, va fi sancționată de Garda de Mediu Suceava.
O cisternă cu bitum s-a răsturnat, sâmbătă dimineață, la ieșirea din comuna Poiana Stampei, aproape jumătate din încărcătură deversându-se în zonă.
Comisarul șef Constantin Harasim a declarat ieri că în acest caz, conform normelor legale,
firma care deține respectiva cisternă cu bitum, răsturnată într-o curbă periculoasă, din cauza neadaptării vitezei la, riscă o sancțiune cuprinsă între 25.000 și 30.000 de lei.
Pe lângă măsurile de oprire a extinderii cantității de 15 tone de bitum fierbinte revărsat din cisternă către albia pârâului aflat în apropiere, ieri au fost demarate și procedurile de curățare a zonei de bitumul solidificat.
“Societatea care asigura transportul avea toate obligațiile de a asigura transportul în bune condiții și de a lua toate măsurile de prevenire a unor astfel de situații”, a declarat șeful Gărzii de Mediu Suceava.





