Bătaie de joc

Poluare și miros insuportabil, de la deșeurile împrăștiate pe câmp de cel mai modern abator din județ

Reporterii Monitorul de Suceava au fotografiat și înregistrat video un tractor în timp ce descărca deșeurile
Reporterii Monitorul de Suceava au fotografiat și înregistrat video un tractor în timp ce descărca deșeurile

Cel mai mare abator din județul Suceava, considerat și cel mai modern, Avastar-Roșcani, din Roșcani-Liteni, refăcut anul trecut după ce un incendiu devastator a distrus vechea unitate, se dovedește a fi cel puțin dintr-un punct de vedere foarte departe de normalitate și de respectarea legii. Cel puțin asta este concluzia pe care au tras-o reporterii Monitorului de Suceava după ce ieri după-amiază au înregistrat un tractor cu vidanjă care împrăștia deșeuri de la abator pe un câmp din apropierea unității, lângă două stâne, printre oile care pășteau.
Câmp împânzit de mizerie și un miros insuportabil
În urma unor sesizări venite de la localnici din Roșcani, ne-am deplasat la fața locului pentru a verifica dacă într-adevăr deșeurile de la abator se împrăștie pe câmp. Nu ne-a fost deloc greu să ne convingem. Am fotografiat și înregistrat video un tractor în timp ce descărca deșeurile. Bălegar, sânge, fragmente din intestine, toate au ajuns pe câmp. Șocul cel mai mare a fost când ne-am apropiat de locul în care au fost aruncate resturile rămase de la procesul de tăiere. Imediat, chiar în mașină, ne-a lovit un miros insuportabil. Pe numeroase porțiuni de pe câmp iarba era uscată, iar zonele în care deșeurile erau proaspete bălteau, sânge și resturi de intestine fiind cât se poate de vizibile.
În timp ce ne aflam la fața locului, la mai puțin de jumătate de oră de la primul transport, tractorul cu vidanjă, care își făcuse probabil între timp plinul, a ieșit din nou pe poarta abatorului, spre câmp. Șoferul a sesizat însă prezența unor necunoscuți în zonă și a făcut la un moment dat cale întoarsă.
Susțin că împrăștie îngrășământ
În fața acestor evidențe am sesizat imediat Garda de Mediu Suceava. La fața locului au ajuns doi inspectori, unul dintre aceștia fiind Adriana Iordache, șefa Gărzii de Mediu Suceava. De asemenea, în zonă a apărut foarte repede și Vasile Pleșca, proprietarul abatorului.
Acesta nu a vrut să intre în detalii despre această problemă, delegând unul dintre angajați să prezinte toate documentele echipei de control. Personalul unității nu a negat că deșeurile au fost deversate pe câmp. Reprezentanții Avastar au susținut însă că nu au făcut nimic ilegal și că nu au făcut decât să împrăștie îngrășământ.
Riscă o amendă între 50.000 și 100.000 de lei
Echipa de control a Gărzii de Mediu a demarat un control la fața locului, iar astăzi urmează să verifice minuțios actele și avizele abatorului. Cert este că aceste deversări de deșeuri nu sunt legale, iar în mod normal resturile de la abatorizare ar fi trebuit să ajungă la stația de epurare din Liteni. De ce nu au ajuns acolo și de când se întâmplă acest lucru, asta trebuie să stabilească Garda de Mediu Suceava.
Adriana Iordache nu a dorit să se pronunțe de aseară cu privire la măsurile care vor fi luate împotriva administratorului abatorului, precizând că astăzi, după ce se vor încheia toate verificările, va fi comunicat rezultatul controlului. Ea a precizat doar că unitatea riscă o amendă cuprinsă între 50.000 și 100.000 de lei.
Un alt aspect care ridică semne de întrebare este dacă nu cumva aceste deversări pun în pericol direct și sănătatea publică. Este vorba, pe de o parte, de miros, dar și de poluarea solului de pe care se hrănesc oile de la care ulterior se consumă lapte sau caș.
Abator de mare capacitate, reconstruit cu 3,5 milioane de euro, după ce a ars din temelii
Abatorul Avastar-Roșcani este o afacere demarată în 1992, fiind încă de la început investiția lui Vasile Pleșca. Acesta s-a dezvoltat treptat și a ajuns în ultimii ani la un ritm de tăiere foarte ridicat, comparabil cu foarte puține din unitățile de profil din județ și chiar din țară.
Momentul de cumpănă a fost 9 martie 2011, când un incendiu pornit de la un scurtcircuit a distrus aproape în totalitate unitatea de tăiere. La vremea respectivă abatorul era unul dintre puținele cu ștampilă ovală din județ, care avea permisiunea de a face comerț în tot spațiul european.
După aproximativ un an, în februarie 2012, abatorul, ridicat din temelii, a fost redeschis. La inaugurare, Vasile Pleșca a anunțat că a investit în noul abator 3,5 milioane de euro. La inaugurare se preciza că abatorul, care cel puțin pe hârtie corespunde tuturor standardelor europene, are o capacitate de sacrificare de două sute de bovine și șase sute de porcine zilnic și înseamnă locuri de muncă pentru peste 50 de oameni.
Ieri, Vasile Pleșca a ținut să precizeze că nici până acum nu a încasat toți banii din polița de asigurare pe care a activat-o în momentul teribilului incendiu.

Deșeurile au fost aruncate nu departe de locul în care pășteau oile
Deșeurile au fost aruncate nu departe de locul în care pășteau oile
Abator de mare capacitate, reconstruit cu 3,5 milioane de euro, a fost redeschis anul trecut
Abator de mare capacitate, reconstruit cu 3,5 milioane de euro, a fost redeschis anul trecut
Reporterii Monitorul de Suceava au fotografiat și înregistrat video un tractor în timp ce descărca deșeurile
Reporterii Monitorul de Suceava au fotografiat și înregistrat video un tractor în timp ce descărca deșeurile
Reporterii Monitorul de Suceava au fotografiat și înregistrat video un tractor în timp ce descărca deșeurile
Reporterii Monitorul de Suceava au fotografiat și înregistrat video un tractor în timp ce descărca deșeurile
Inspectorii Gărzii de Mediu au demarat o anchetă la fața locului

Recomandări