„Am fost de câteva ori în Ucraina cu scopul de a-mi face cumpăraturi strict personale, pentru propria familie. De fiecare dată am constatat că ucrainenii sunt foarte corecți cu noi românii și nu încearcă să ne păcălească, dacă văd că nu le cunoaștem limba. Sigur, au interes să vândă, dar sunt mult mai amabili decât mulți dintre bazariștii noștri. În ceea ce privește „tradiția”, le-am dat cate 1 $ de fiecare dată, deși uneori în mașină eram 4 persoane. Vi se pare mult 0,25$/pers.? Întotdeauna vameșii și polițiștii români se comportă mult mai urât și-ți vorbesc pe un ton superior, dorind să-ți arate că ești la mâna lor. Vreau să găsesc o singură persoană care pretinde că a dat șpagă la un vameș român doar 1$ și a fost lăsată să treacă”.
Săptămâna trecută, două zile la rând, peste 1.000 de suceveni au fost blocați la câțiva kilometri de Vama Siret, de câteva sute de ucraineni revoltați, care au blocat drumul Cernăuți – Suceava. Cetățenii ucraineni care au participat la protest, și între care se aflau și etnici români, erau nemulțumiți, printre altele, de „umilințele la care sunt supuși de către polițiștii de frontieră din România”.
Materialele publicate de noi pe această temă au stârnit numeroase comentarii pe site-ul ziarului. Personal, am rămas surprins că ideile prezentate în comentariul cu care am început editorialul sunt împărtășite de majoritatea cititorilor care au discutat despre acest subiect.
Cunosc câteva persoane care fac periodic acest mic trafic de frontieră. Merg la ucraineni și cumpără în special produse alimentare, pentru ei și pentru colegii de serviciu sau prieteni. Pun un mic adaos (cunoscut de cei care apelează la ei) și le mai iese oamenilor un ban. Rentează? Da, spun ei. Totul este mai ieftin la ucraineni. Oamenii își cumpără ce au nevoie în gospodărie și mai câștigă un ban din adaosul practicat produselor pe care le aduc la comandă. Numai la comandă. Din poveștile lor am reținut chestia cu „tradiția”, despre care toți mi-au spus că este un dolar.
Mă amuză, mereu, foarte tare poveștile cu „tradiția”. Probabil de aceea nu m-au interesat restul povestirilor, ce se mai întâmplă în vama românească și mai departe, pe drumul spre casă. Mi se păreau, cred, chestii firești.
Probabil de aceea am avut mereu impresia că acest drum, acest mic trafic de frontieră, este plin de riscuri, de pericole generate de ucrainenii cei răi. Aflu acum, la fel ca și alți cititori care nu au tangență cu acest mic negoț, că cei răi sunt vameșii români. Unii dintre ei, ca să fiu corect.
„După ce am trecut granița, până la Siret, pe o distanță de câțiva kilometri, ne-au oprit de 5 ori. Ne-au căutat până și în chiloți, de parcă eram ultimii oameni”, a declarat ziarului nostru un cetățean ucrainean. Și, din câte am înțeles, astfel de cazuri sunt obișnuite.
Statul român a făcut foarte puțin, ca să nu spun mai nimic, pentru românii din Ucraina. Și sunt destui români în Ucraina. Că nu i-a ajutat, că le-a umplut bătăturile cu saci de promisiuni, sunt chestii cu care ne-am obișnuit la guvernanții noștri. Dar puteau guvernanții ăștia măcar să le dea etnicilor români niște facilități la trecerea frontierei, că nu crăpa bugetul. Ți-ai găsit! Le-a dat statul niște vameși și niște polițiști de frontieră ca să nu uite în veci țara înaintașilor lor. Și ca să poată să facă și bancuri, cum este cel care urmează, postat pe site-ul ziarului nostru tot de un cititor:
„Când să coboare și ultima treaptă a modulului lunar, Neil Armstrong vede imprimate-n praful selanar niște urme ciudate. De bocanci, parcă. Îngândurat, se depărtează nițel de modul și dă să se apropie de un crater. Din crater apare un tip ciudat: cu chipiu și haine bleu, pe care scria Poliția de Frontieră. Creatura întinde hotărât mâna către Armstrong:
– Salut, eu sunt agentul X.
Astronautul, siderat, îl întreabă:
– Și, de unde ești tu?
– Din Suceava.
– Și cu ce ai venit aici? – continua americanul.
– Cu RONSON”.
