În celulă

Polițistul de frontieră acuzat de contrabandă s-a predat

Mihai Fodor s-a predat de bună voie polițiștilor
Mihai Fodor s-a predat de bună voie polițiștilor

La câteva ore după ce judecătorii Tribunalului Suceava au decis arestarea preventivă a agentului poliției de frontieră Mihai Fodor (29 de ani), din Verești, pentru acuzațiile de contrabandă și trecerea frauduloasă a frontierei de stat, acesta s-a predat de bună voie, nefiind necesară darea sa în urmărire generală. Deși Fodor a participat, alături de avocatul său, la ședința de judecată în care s-a hotărât încarcerarea sa, a părăsit sediul Palatului de Justiție din Suceava imediat după ce completul de judecători s-a retras pentru deliberare, fără a mai participa la pronunțarea sentinței.
„Cel în cauză s-a prezentat ulterior la Postul de Poliție Verești, ocazie cu care a fost condus la Tribunalul Suceava, unde i s-a confirmat mandatul de arestare preventivă, în baza acestuia fiind încarcerat în arestul IPJ Suceava”, se precizează într-un comunicat al poliției.
Agentul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră, Mihai Fodor, a fost prins în seara zilei de 25 noiembrie a.c., în flagrant, de doi colegi de-ai săi, în timp ce transporta 6000 de pachete de țigări cu timbru ucrainean peste frontiera verde.
Același Fodor mai este cercetat într-un dosar de contrabandă, fiind acuzat că a făcut parte dintr-una din cele mai mari rețele de traficanți cu țigări, gruparea anihilată la sfârșitul anului trecut.

Recomandări

Bătaie între două grupuri rivale, în urma căreia unul dintre beligeranți a plecat fără un adidas și vesta cu care era îmbrăcat