Artist în uniformă

Polițistul care cântă muzică populară



– Agentul principal Marius Zgâianu, din cadrul Poliției Municipiului Suceava, are scoase deja trei albume proprii, și urmează să lanseze în curând și un DVD cu 22 de videoclipuri
– Difuzat intens la televiziuni și radiouri, polițistul cântăreț a ajuns cunoscut pe piața muzicală din țară, participând la numeroase concerte
– A ajuns chiar să împartă coperta unei reviste cu nume mari ale muzicii precum Andra sau Ionuț Dolănescu
Un agent principal de poliție din municipiul Suceava a ajuns să împartă coperta unei reviste cu vedete de calibru din muzica românească, precum Andra sau Ionuț Dolănescu. Nu pentru că ar fi participat la prinderea unor hoți care le-au prădat pe vedete, ci pentru că este considerat la fel de valoros ca ele. Solist de muzică populară, cu trei albume scoase deja pe piață și cu altele în lucru, agentul principal Marius Zgâianu, în vârstă de 29 de ani, lucrător în cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției Municipiului Suceava, s-a făcut remarcat ca un bun cântăreț, reușind să îmbine perfect munca de polițist cu cea de cântăreț. Originar din municipiul Rădăuți, Marius a început să nutrească pasiunea pentru folclor încă de când era copil. Apropierea de tradiții s-a produs datorită tatălui său, și el polițist. „Deoarece pe vremea vechiului regim, politica era ca polițiștii să fie mutați de la un post la altul, am trăit în mai multe zone din județ și am început să iubesc folclorul și muzica populară”, spune agentul de poliție cântăreț.
– Îndrumat către muzică de un comisar șef de poliție
După ce a absolvit cursurile Școlii Populare de Arte „Ion Irimescu” din Suceava, activând în paralel și în cadrul ansamblului folcloric al școlii, tânărul a ales, în 2001, cariera de polițist, urmând, timp de doi ani, cursurile școlii de poliție din Câmpina. Abia aici Marius avea să-și cultive cunoștințele muzicale, culmea, fiind îndrumat înspre muzică chiar de comisarul șef Marian Teodoru. „El se ocupa de concursurile de muzică din cadrul unității de poliție, și a observat imediat că sunt talentat. Cu această ocazie, am avut și primele apariții TV în calitate de solist de muzică populară, cei doi ani petrecuți în Câmpina constituind o rampă de lansare pentru perioada care avea să urmeze”, spune tânărul. Imediat după ce a terminat școala a revenit la Suceava, unde, în paralel cu începerea activității de polițist, a demarat lucrul la primul său album de muzică populară
– Chipiul din timpul săptămânii, înlocuit cu căciula de scenă sâmbăta și duminica
Agentul principal Marius Zgâianu are o activitate intensă în domeniul artistic, având deja lansate trei albume pe piață. În plus, imediat după sărbătorile de Paște, tânărul va lansa și un DVD, care va conține 22 de clipuri cu piesele sale. Videoclipurile au fost realizate în Muzeul Satului Bucovinean, și în diferite locații din Pojorâta și Câmpulung Moldovenesc, la piese artistul lucrând împreună cu ansamblul folcloric „Străjerii Bucovinei” din Pojorâta. În condițiile în care are concerte prin toată țara, tânărul împacă cu greutate meseria cu pasiunea, însă spune că, renunțând la orice alte activități, reușește să se descurce. „Am noroc că lucrez doar schimbul I de luni până vineri, așa că aproape la fiecare sfârșit de săptămână plec la concerte, care se desfășoară peste tot în țară. E adevărat că uneori muzica îmi mănâncă timp și din zilele de lucru, însă atunci apelez la colegi, care mă mai înlocuiesc”, spune agentul principal.
– „Abonat” la aparițiile la TV
Aprecierea muzicii sale a venit imediat după primul album, melodiile tânărului fiind difuzate adesea la posturile de radio și TV din țară. Mai mult, polițistul cântăreț a devenit „abonat” la apariții la ETNO TV, clipurile sale fiind difuzate de câteva ori pe zi. Foarte apreciat de telespectatori, tânărul a fost protagonistul unui amplu material în revista ETNO Magazin, care promovează artiștii de valoare. Astfel, el a ajuns să împartă coperta revistei cu Andra, Ionuț Dolănescu, Ioan Bocșa sau Angela Buciu, în acest mod fiindu-i recunoscută cel mai bine valoarea. „Omul care mi-a întins o mână de ajutor și care mi-a deschis ușa unei lumi a sufletului, înrădăcinându-mi în inimă simțul simplității și al autenticului, și care cu răbdare m-a învățat cele de trebuință este Maestrul Viorel Leancă, dirijor al Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava. Acesta mi-a dăruit o parte a cântecelor mele, conturându-mi un stil aparte și în același timp bine definit. Tot el este cel care semnează conducerea muzicală și orchestrațiile celor 3 albume pe care le-am lansat, condiții în care doresc să-i mulțumesc din suflet”, a ținut să precizeze Marius Zgâianu.



Recomandări

Cum se aducea amfetamină ascunsă în chiloți, prin Vama Siret, sub directa coordonare a unui polițist de frontieră

Cum se aducea amfetamină ascunsă în chiloți, prin Vama Siret, sub directa coordonare a unui polițist de frontieră
Cum se aducea amfetamină ascunsă în chiloți, prin Vama Siret, sub directa coordonare a unui polițist de frontieră

Dorul de casă al românilor din Diaspora, alinat de muzica Tarafului Florin Mucea și de vocile artiștilor îndrăgiți din țară

Dorul de casă al românilor din Diaspora, alinat de muzica Tarafului Florin Mucea și de vocile artiștilor îndrăgiți din țară
Dorul de casă al românilor din Diaspora, alinat de muzica Tarafului Florin Mucea și de vocile artiștilor îndrăgiți din țară

O mașină a poliției s-a ciocnit de un autoturism pe care îl urmărea, abandonat de un ucrainean beat, care a fugit după ce a izbit mașina de un parapet