Control

Polițiștii, verificați cu alcooltestul la prima oră a dimineții



Miercuri dimineață, timp de o oră și jumătate, echipaje ale Serviciului de Poliție Rutieră Suceava, ajutate de personalul de poliție rutieră de la formațiunile municipale și orășenești, și-au verificat cu etilotestul colegii din tot județul.
În total au fost controlați 75 de oameni ai legii, majoritatea polițiști, dar și pompieri și jandarmi. Acțiunea de control a vizat atât verificarea stării tehnice a mașinilor Ministerului Internelor și Reformei Administrative, cât și „starea tehnică” a oamenilor legii care conduc astfel de mașini.
În urma controlului, desfășurat între orele 7.00 și 8.30, toate au ieșit bune și frumoase. Mașinile aveau RCA-ul și ITP-ul în regulă și nici unul dintre oamenii legii testați nu băuse vreun strop de alcool.
Acțiunea, coordonată de comisarul șef Romeo Butnariu, șeful Serviciului de Poliție Rutieră Suceava, a fost organizată în conformitate cu sarcinile din planul de muncă lunar referitor la activitățile de prevenire a evenimentelor rutiere și de stabilire a unui climat de disciplină în rândul cadrelor MIRA, care conduc autovehiculele unității și pe cele personale.
În cazurile în care polițiștii erau veniți la muncă cu mașinile personale, s-a trecut și la verificarea acestora, însă nici aici nu a fost găsit nimic în neregulă.
Probleme mari cu polițiștii băuți
Acțiunile de control de acest fel vin după ce, în ultimul trimestru al anului trecut, doi polițiști au pătat serios imaginea instituției în care lucrează, după ce s-au suit băuți la volan.
Radu Cătălin, agent la Serviciul de Poliție Rutieră Suceava, conducea, beat turtă, mașina cu radarul poliției. A fost zărit cu capul plecat pe valon de doi tineri, care au sunat imediat la 112.
După mai multe peripeții (câțiva colegi au încercat să-l scape trimițându-l să se odihnească), povestea a ajuns la urechile adjunctului Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
O armată de polițiști a plecat în căutarea colegului beat. L-au găsit și i-au pus fiola. Avea o concentrație de 0,81 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Imediat după ispravă, agentul s-a internat la un spital de Psihiatrie, aflându-se acum în concediu medical.
La câteva zile distanță, agentul Marius Boboc, aflat la volanul uneia dintre mașinile Poliției orașului Broșteni, a intrat cu autoturismul într-un podeț și a dispărut de la fața locului.
Adus mai mult cu forța la sediul poliției, tot după o sesizare venită din partea unor oameni simpli, care au sunat la 112, agentul, în stare avansată de ebrietate, și-a luat la rost mai toți colegii, s-a dat într-un spectacol ieftin și a refuzat sub orice chip să sufle în alcooltest.
Soarta ambilor urmează să fie hotărâtă de Consiliul de Disciplină al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.



Recomandări

Suceveanca Alessia Pop a întors toate scaunele la Vocea României. A ales să meargă în echipa Theo Rose și Horia Brenciu

Suceveanca Alessia Pop a întors toate scaunele la Vocea României. A ales să meargă în echipa Theo Rose și Horia Brenciu
Suceveanca Alessia Pop a întors toate scaunele la Vocea României. A ales să meargă în echipa Theo Rose și Horia Brenciu

Condamnat cu suspendare după un accident mortal, a condus beat și cu permisul anulat și a fugit de polițiști

Condamnat cu suspendare după un accident mortal, a condus beat și cu permisul anulat și a fugit de polițiști
Condamnat cu suspendare după un accident mortal, a condus beat și cu permisul anulat și a fugit de polițiști