Polițiștii suceveni au demarat o campanie de prevenire a furturilor auto



Inspectoratul de Poliție Județean Suceava desfășoară în perioada 15-31 august a.c. campania de prevenire a furturilor de / din auto, urmărind pe de o parte atenționarea populației cu privire la asigurarea bunurilor și autoturismelor pe care le dețin, iar pe de altă parte, avertizarea celor predispuși la comiterea unor astfel de fapte. În cadrul acestei campanii, vor fi distribuite sucevenilor materiale cu caracter preventiv educativ, constînd în pliante, afișe, fluturași, etc.. Din analizele de caz efectuate la nivelul IPJ Suceava se constată că furturile din autoturisme se comit atît pe timp de zi, cît și pe timp de noapte. Numai pe raza municipiului Suceava, pe timp de noapte, în primele 7 luni ale acestui an, au fost comise 33 de furturi, prejudiciul fiind de aproximativ 230 de milioane de lei vechi. Hoții fie că au furat aparatură electronică sau alte bunuri găsite în autoturisme, fie au trecut chiar la demontarea haioanelor, triplelor, scaunelor sau a pompelor de benzină. Pe timp de zi, arată statisticile IPJ Suceava, spărgătorii de mașini au comis în aceeași perioadă de referință 10 furturi pe raza municipiului Suceava, furînd tot ce le-a căzut la mînă (genți cu bani, poșete, telefoane mobile, aparatură electronică, haine, produse alimentare, cafea, țigări, etc.), valoarea bunurilor sustrase fiind de circa 270 de milioane de lei vechi. „Ca mod de operare, pe timpul zilei, infractorii acționează în parcările aglomerate din fața marilor magazine, depozite, hoteluri, bazar, unde urmăresc victimele care parchează autoturismele și își lasă în interior bunuri de valoare la vedere, fără a fi păzite. Astfel, acționează în grup format din 2-3 indivizi, sustrăgînd din autoturism aceste bunuri prin folosirea unor chei potrivite sau pur și simplu prin forțarea portierelor”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava. În perioada ianuarie-iulie 2005, de pe raza județului, au fost furate nu mai puțin de 39 de autoturisme, principalele vizate fiind mașinile de lux. În prezent, la nivelul IPJ Suceava se află în lucru 131 de dosare penale (dintre care 6 tentative, 10 înșelăciuni cu acte false de vînzare-cumpărare). De asemenea, 47 de autoturisme furate sînt încă căutate de judiciariști.