Prevenire

Polițiștii suceveni au aplicat sancțiuni de peste 110.000 de lei în weekend

Peste 200 de polițiști rutieri și de ordine publică au fost prezenți în weekendul trecut pe drumurile publice din județ, în cadrul unor activități de patrulare și monitorizare a traficului rutier, în vederea prevenirii accidentelor și a creșterii gradului de siguranță rutieră. Acțiunile au fost organizate după ce, la nivelul Serviciului Rutier Suceava, s-a observat faptul că în perioada weekendului se înregistrează un număr crescut de accidente rutiere, având drept cauze principale viteza excesivă și consumul de alcool.
În cadrul acțiunilor au fost aplicate 402 sancțiuni contravenționale în valoare de 118.810 de lei, fiind constatate opt infracțiuni la regimul rutier și suspendate 18 permise de conducere. Zece dintre permisele auto au fost suspendate pentru consum de băuturi alcoolice, iar alte șase au fost ridicate pentru depășirea vitezei legale. De asemenea, au fost retrase 13 certificate de înmatriculare pentru neregulile constatate la autovehicule.
Aceste acțiuni de prevenire și combatere a accidentelor rutiere au fost completate și de acțiuni de control al transportatorilor de mărfuri și persoane. Au fost controlate astfel 335 de vehicule și au fost aplicate 102 sancțiuni contravenționale, 23 pentru transportatorii de persoane și 79 pentru transportatorii de mărfuri.
Polițiștii atrag încă o dată atenția șoferilor să nu consume alcool și să se urce la volan, efectele unui asemenea demers putând fi dintre cele mai grave.

Recomandări

Grupare din care făcea parte și un agent al Poliției de Frontieră, acuzată că aducea ilegal din Ucraina și plasa pe piață amfetamină

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat