Polițiștii suceveni, atenționați elegant de Nechifor să nu se implice în campania electorală



Președintele Organizației Județene a PSD, deputatul Cătălin Nechifor, a transmis luni o atenționare elegantă către funcționarii publici de a nu se implica în campania electorală în timpul serviciului.
Nechifor i-a atenționat în mod special pe polițiștii din mediul rural, cărora le-a transmis să nu-și facă iluzii că nu va afla detalii în legătură cu activitățile lor.
„Fac o atenționare elegantă către toți cei care lucrează în funcții publice, de la directori de deconcentrate la șefi de serviciu, toți cei care sunt în aparatul public și care, conform legii, nu au voie să desfășoare activități de campanie electorală în timpul serviciului, nu au voie să folosească logistica de la serviciu, mașini, calculatoare, în scop politic, nu au voie să ia cuvântul în întâlniri politice. Au voie să facă orice altceva în timpul liber, inclusiv politică, discutând în particular cu cunoștințe, cu soția, cu soțul, cu toți cei apropriați. Fac o atenționare și către cei care sunt în poliția suceveană, mai ales din localitățile rurale, chiar la distanțe mari de Suceava, să nu creadă că nu se știe”, a declarat Nechifor.